X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Noua întreprindere din Donduşeni recrutează 740 de angajați

20 iul. 2018,, 14:01   Societate
4379 0

Peste 700 de locuri de muncă vor fi deschise la Donduşeni, iar primele angajări s-au făcut deja. Acolo, lucrările de construcție a fabricii de textile sînt pe ultima sută de metri.

Conducerea firmei caută cusătorese cu experiență, dar sînt binevenite și cele care abia se iniţiază în domeniu.

Svetlana Polîmscaia lucrează cusătoreasă de zece ani. A venit la fabrica din Donduşeni pentru condițiile foarte bune de muncă.

"E la noi acasă în Moldova. Ne simțim bine. Decît prin străini, tot mai bine la noi acasă", a zis Svetlana Polîmscaia, cusătoreasă.

Pînă acum, Eugenia Anușca a muncit la Bălţi. S-a bucurat cînd a auzit că va avea de lucru aproape de casă.

"Foarte mult sîntem bucuroși, dar să vedem mai departe ce o să fie. Noi o să punem toate sîrguințele să lucrăm. E acasă, sîntem pe loc. Foarte bine", a spus Eugenia Anușca, cusătoreasă.

Cusătoresele care ştiu meserie spun că au de învățat lucruri noi, pentru că se lucrează după tehnologii moderne. În același timp, sînt ajutate și femeile care nu au deloc experienţă în domeniu.

"La celelalte fabrici am făcut alte modele, dar aici vine șefa, ne arată."

"Ne explică foarte bine cum să lucrăm. Stau prima dată la mașina de cusut și îmi reuşeşte."

"Pe lîngă numărul de angajați direcți va genera încă peste o sută de locuri de muncă conexe de care vor avea nevoie fabrica și angajații ei. Vor apărea locuri de muncă în serviciile de alimentație publică, în transport, comerț. Toți vor avea mai mult de lucru", a declarat Vadim Lesnic, președintele raionului Dondușeni.

Fabrica de textile va avea o hală de producere, una de depozit, dar și o cantină. Confecțiile vor fi exportate pe piața Uniunii Europene.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?