X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

În atenția șoferilor ce ocolesc limitatoarele de viteză

3 oct. 2016,, 10:25   Capitala
3031 2

Foto: publika.md

În ultimul timp se depun tot mai multe eforturi pentru a-i disciplina pe șoferii vitezomani, care nu oferă prioritate pietonilor, punîndu-le viața în pericol.


În acest sens, autoritățile publice locale vor întreprinde noi măsuri de securizare a trecerilor de pietoni, informează NOI.md.

„La momentul actual avem limitatoare de viteză pe o parte a străzii și pe cealaltă, iar șoferii mereu încearcă să le ocolească. Ieșind pe contrasens, ei creează pericol pentru transportul care vine în întîmpinare. În plus, ocolind limitatoarele, ei continuă să conducă cu viteză excesivă. Poliția lucrează foarte intens asupra acestei probleme, dar nu poți în permanență să ții un polițist în fiecare astfel de zonă”, a menționat viceprimarul Nistor Grozavu în cadrul ședinței săptămînale a serviciilor Primăriei.

Astfel, autoritățile publice locale propun două soluții de rezolvare a problemei în cauză. Potrivit viceprimarului Grozavu, fie se va opta pentru instalarea trecerilor de pietoni denivelate, la fel ca pe strada pietonală, fie se vor instala limitatoare de viteză pe toată lățimea străzii, și nu numai pe o jumătate, așa cum este în prezent.

„Acestea vor fi instalate pe toată lățimea străzii, pe toate arterele capitalei, pentru a nu le permite șoferilor să ocolească limitatoarele de viteză. Cred că acest lucru va fi posibil deja de la anul viitor, deoarece în anul curent nu avem prevăzute resurse financiare. Iar în cazul în care vom avea o iarnă ușoară, limitatoarele vor rămîne, iar dacă va fi un anotimp mai greu, le va scoate tehnica noastră de deszăpezire”, susține Grozavu.

Pentru a realiza ideea referitoare la instalarea limitatoarelor pe toată lățimea străzii, reprezentanții Primăriei spun că se va cheltui o sumă de bani dublă celei alocate pentru limitatoarele existente, fără a anunța, deocamdată, cifre concrete.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?