Ce împiedică exportul moldovenesc? Despre aceasta nu vorbește nimeni

Foto: topnews.in

Dumitru Barbalat

Biroul Național de Statistică a evidențiat 29 de țări din totalul celor 98 de parteneri de bază ai Moldovei la export în ultimii ani, inclusiv 5 țări din CSI și 17 țări din UE. În calitate de importatori de bază, BNS a numit 34 de țări, inclusiv 4 din CSI și 19 din UE. Din toate țările cu care facem comerț, România, Rusia, Ucraina, Italia și Germania, care au primit de la noi 54% din exporturile noastre, iar noi de la ele – 45% din importuri. Astfel, jumătate din comerțul nostru se reduce la cinci țări.

În 6 luni ale anului curent, importul și exportul s-au redus , respectiv cu 6,2% și 9,6% față de perioada similară a anului 2015. Iar noi avem relații diplomatice și comerciale cu 149 de țări, inclusiv cu țările CSI și UE, semnînd cu ele peste 2100 de acorduri.

Dintre acesta au fost ratificate doar 1273 (69%). Dar ce să facem cu celelalte, neratificate? Pentru ce au fost întocmite, coordonate și semnate? Au fost cheltuite sume enorme pentru deplasări și fourchette-uri. Cine va răspunde pentru toate acestea?

Avem oare un document cu denumirea „Despre politica externă a statului”? Ce scrie acolo? Cînd ultima dată a fost revizuit/modificat/completat în funcție de cerințele actuale? Poate acest document e secret?

Legislația privind acordurile internaționale, ratificare și aplicarea lor

Acordurile, contractele și directivele ratificate la noi, nu se știe de ce, nu sînt parte componentă a legilor și hotărîrilor de parlament privind ratificarea lor și nu sînt publicate în „Monitorul Oficial”. Astfel, la nivel legislativ, parlamentul a creat un precedent în care conținutul și cerințele acordurilor internaționale nu sînt cunoscute pentru persoanele și organele ce cad sub incidența executării acestora și controlului executării.

Legea cu privire la acordurile internaționale ale Republicii Moldova din 1999, adoptat în locul legii din 1992, stabilește modul de inițiere, desfășurare a negocierilor, semnării, intrării în vigoare, aplicării, suspendării, denunțării sau sistării acțiunii acordurilor. În special, toate aceste acțiuni se efectuează în conformitate cu principiile și normele dreptului internațional, Convenției privind acordurile internaționale (Viena 1969), Constituției RM, precum și a prevederilor acordurilor.

Acordurile internaționale pentru Moldova intră în vigoare, în conformitate cu modul și termenele stabilite de acord sau cu înțelegerile dintre părți. De asemenea, ele urmează a fi publicate în „Monitorul oficial”. Potrivit legislației, actul normativ (legea sau hotărîrea) privind ratificarea, împreună cu textul acordului internațional, inclusiv anexele și documentele adiacente, rezervele și declarațiile Republicii Moldova față de acordul respectiv, făcute în cadrul semnării, ratificării, adoptării, aprobării sau aderării, precum și actele normative privind suspendarea, denunțarea sau rezilierea acordului internațional urmează a fi publicate în „MO” nu mai tîrziu de 10 zile din data intrării Acordului în vigoare. Actele oficiale și acordurile internaționale trebuie plasate și pe pagina electronică a Guvernului.

Ordinul MAEIE prin care societatea civilă este informată despre data intrării în vigoare, suspendării sau rezilierii acordului internațional, de asemenea, trebuia publicat în „MO” nu mai tîrziu de 30 de zile din data intrării în vigoare, suspendării sau rezilierii acortului internațional.

Tratatele internaționale trebuie executate onest, după principiul pacta sunt servanda (din latină – „acordurile trebuie respectate”) – este principiul de bază al dreptului civil și internațional, care asigură previzibilitatea, fapt convenabil pentru părți, deoarece permite planificarea clară a acțiunilor și eforturi minime pentru asigurare.

Moldova nu poate face trimitere la prevederile legislației interne pentru a justifica neîndeplinirea acordului, la care este parte. În legătură cu aceasta, în legile noastre este prevăzut un articol care stabilește că în cazul divergențelor dintre legislația națională și cea internațională, sînt aplicate prevederile tratatului internațional.

Potrivit MAEIE, activitatea de bază privind stabilirea relațiilor bilaterale cu diferite țări a fost desfășurată în perioada 1991-1995, cînd au fost stabilite relații diplomatice cu 97 de țări. Cele mai multe acorduri/tratate au fost semnate cu Ucraina (221), Federația Rusă (190), România (176), Belarus (77), Ungaria (60), Republica Populară Chineză (59), Germania (57), Turcia (57), Azerbaidjan (54), SUA (48), Georgia (41) și Bulgaria (41).

Guvernul este obligat să adopte măsurile necesare pentru asigurarea îndeplinirii tratatelor internaționale. Iar organele puterii, din ale căror competențe face parte obiectul tratatului, trebuie să asigure îndeplinirea obligațiilor, realizarea drepturilor țării noastre ce rezultă din prevederile tratatului și să supravegheze îndeplinirea acestuia de către cealaltă parte a tratatului. În acest scop, în fiecare minister există direcții speciale pentru relații externe.

MAEIE trebuie să exercite controlul îndeplinirii legislației în partea încheierii tratatelor internaționale, iar în caz de necesitate să informeze Guvernul despre lacunele din domeniu.

Moldova respectă sau nu legislația?

Începînd cu iulie 2003, MAEIE publică în „MO” registrul tratatelor internaționale, iar începînd cu 2013, și ordinele privind intrarea în vigoare a tratatelor internaționale ratificate, în care se fac trimitere la anumite legi și hotărîri ale Parlamentului, prin care au fost ratificate tratatele respective. În „MO” nu sînt publicate însă rezumatele textelor tratatelor internaționale, așa cum prevede legea. Nici pe site-ul Guvernului nu există informații referitoare la tratatele internaționale ratificate.

Avînd în vedere aceste multiple încălcări grave ale legislației privind tratatele internaționale, e firesc că tratatele ratificate de Parlament rămîn a fi necunoscute, de aceea, în mare parte, nu sînt respectate. Și oare nu din această cauză apar atît de frecvent probleme în relațiile internaționale, inclusiv în partea executării (neexecutării) cerințelor tratatelor internaționale, în relațiile economice, la exportul producției pe piețele internaționale, inclusiv în problema îndeplinirii (neîndeplinirii) Acordului dintre Moldova și UE?

Anume din cauza problemelor privind implementarea Acordului RM-UE, în ultimul timp era examinată chestiunea privind crearea unui minister separat pentru integrarea europeană, deși în realitate este nevoie doar să se facă ordine în structurile existente. În cel mai rău caz, să fie creată o agenție specializată.

În toate hotărîrile Parlamentului privind ratificarea există o sarcină de serviciu – Guvernul va lua măsurile necesare pentru îndeplinirea prevederilor acordului respectiv, iar MAEIE va informa partea cutare despre ratificarea acordului respectiv. Însă nimeni nu supraveghează adoptarea măsurilor și executarea acordurilor semnate. Nici din partea Moldovei, nici cu atît mai mult, din partea partenerilor acordurilor.

În 2005, Curtea de Conturi a întreprins o tentativă de a analiza cheltuielile pentru pregătirea și semnarea diferitor acorduri și efectul în rezultatul aplicării lor după ratificare, însă intențiile s-au soldat cu eșec. Au fost adoptate unele măsuri de securitate din lipsa dorinței de a „deschide bucătăria acordurilor”, iar intențiile au fost coordonate cu președintele Vladimir Voronin și președintele de atunci al Parlamentului, Eugenia Ostapciuc. Însă s-au găsit persoane interesate care au reușit să „convingă” autoritățile să excludă acest audit din planul de controale și să nu mai revină la această temă. Este remarcabil faptul că cei care au reușit să excludă auditul respectiv din programul de activitate al Curții de Conturi ocupă în prezent funcții înalte de răspundere.

Care sînt consecințele acestor neajunsuri și încălcări

Trebuie să începem cu faptul că în plan financiar MAEIE nu este limitat. Potrivit legii bugetelor, sumele cheltuielilor pentru întreținerea Ministerului au constituit 171 de milioane de lei în 2010, 261 de milioane în 2015 și 332 de milioane de lei pentru anul curent. Inclusiv, cheltuielile pentru personal au constituit cîte 34 de milioane de lei în 2015 și 120 de milioane de lei în 2016. Adică cheltuielile totale au fost majorate de două ori, iar cele pentru personal (salariile și plățile în fondul social și cel de medicină) – de patru ori. Cheltuielile de bază (din cele totale) constituie cheltuielile pentru promovarea intereselor naționale prin intermediul instituțiilor diplomatice. Pentru misiunile diplomatice în 2010 au fost alocate 159 de milioane de lei, în 2015 – deja 273 de milioane de lei, iar în 2016 – au fost planificate 305 milioane de lei.

În tabelul de mai jos sînt prezentați indicatorii balanței comerciale în ultimii ani. Precum reiese din datele BNS, în ultimii 10 ani, volumul exportului a rămas la același nivel și era, tradițional, de două ori mai mic decît importul. Fiind o țară consumatoare, noi nu ne putem extinde relațiile comerciale și majora exportul.

Nu este clar, totodată, de ce avînd semnate o mulțime de tratate cu toate țările CSI și UE și un șir de alte țări, conducătorii noștri nu pot mișca exportul din loc? De ce nu ne extindem relațiile cu alte țări? De ce relațiile de import-export sînt limitate doar la cinci state CSI? E destul de firesc că, în ultimii ani, atît importul, cît și exportul în țările CSI au scăzut de două ori. Răspunsurile la aceste întrebări rămîn la suprafață. Iar foștii și actualii conducători nu au curajul să-și recunoască neajunsurile și greșelile.

Calitatea producției este chezășia unui export de succes

În toate timpurile, în problema exportului, rolul principal îl juca calitatea producției și corespunderea ei cu cerințele pieței potențiale. Putem noi oare în prezent să afirmăm măcar cu jumătate de glas că sistemul nostru de asigurare a calității producției fabricate și exportate, cu toate componentele ei – standardizarea, metrologia și componenta standardizării – certificarea corespunderii și acreditarea, corespund cerințelor piețelor externe? Cu siguranță – NU!

Aceste probleme ne urmăresc încă din momentul declarării independenței, deoarece la conducere mereu lipseau persoanele care înțelegeau ce este primar și ce secundar în relațiile comercial-economice. Începînd cu anul 2000, era distrus și degradat sistemul de asigurare a calității producției fabricate. Funcționa Departamentul de Stat pentru Standardizare și Metrologie în componența Guvernului, apoi, pur și simplu, un departament, iar în prezent – două instituții jalnice – Institutul Național de Standardizare și Institutul Național de Metrologie și o agenție similară de protecție a drepturilor consumatorilor pe lîngă Ministerul Economiei. Însă ar fi o rușine să le numim institute, cu atît mai mult NAȚIONALE. În prezent, de facto, acestea sînt niște structuri care, în general, se ocupă cu plagierea documentelor – copiază și copertează standardele românești. Totodată, această procedură este numită printr-un cuvînt la modă – „armonizare”. La ce bun și cui i-a trebuit să fărîmițeze o structură integră, coerentă în părți amorfe, inconsistente?

Dacă anterior erau elaborate și implementate cerințele tehnice, atunci din 2000, la inițiativa fostului director general al „Moldova-Standard” Sergiu Baban, acesta au fost anulate. Toată lumea activează după următoarea schemă: inițial sînt elaborate cerințele tehnice, apoi sînt create condiții și standardul statal sau regional interstatal. Însă pentru aceasta este nevoie de ani de zile... Elaborarea cerințelor tehnice, odată cu anularea acestora, a devenit inutilă, iar institutele de cercetări științifice de profil au fost desființate.

Notă: în 1994, în Moldova erau 117 instituții de cercetări științifice de profil, iar în prezent au rămas mai puțin de 10, dacă nu greșesc – 8. În 1990, în toate aceste institute activau 30 de mii de savanți, iar în prezent – unități. În locul fostului sistem a fost creat un sistem unic de certificare, fapt ce a condus la lichidarea celui mai important lucru – specializarea îngustă a organelor de certificare. În prezent, un organ certifică concomitent producția alimentară, produsele petroliere, electrocasnicele și toate celelalte. Totodată, în unul și același domeniu activează cîteva organe de certificare. Iar asta este deja o profanare completă. Oare cineva își poate imagina că funcțiile Poliției Rutiere sau ale Serviciului Fiscal vor fi transmite sectorului privat și că vor fi cîte două-trei?

Or, în mare parte, lipsa cerințelor tehnice ale producției este la fel ca și o persoana fără pașaport. Așa poate fi explicată mai simplu cauza de bază a imposibilității de a exporta producția moldovenească fără cerințe tehnice.

Pentru a ilustra cum nu sînt îndeplinite cerințele acordurilor, putem invoca date din Legea standardizării, adoptată pe 4 martie curent. În partea finală a Legii există un articol în care se declară că legea noastră este compatibilă cu prevederile unui șir de articole din Regulamentul 1025/2012 al Parlamentului European și Uniunii Europene privind standardizarea europeană. Acesta este documentul de bază al UE ce reglementează activitatea standardizării europene și care este respectat de toate țările UE.

Dacă descifrăm cele scrise în legea noastră privind standardizarea, atunci vom constata că Regulamentul UE va fi aplicat parțial. Care articole? Cele privind transparența programelor de activitate a organelor standardizării. Aici există o inexactitate, deoarece în regulamentul european se vorbește despre programele anuale de standardizare, iar în legea noastră această periodicitate nu este respectată. Trebuie asigurat accesul la standardele naționale, iar el nu există, deoarece, pentru a obține standardele, trebuie achitate sume mari institutului.

Mai departe, în lege scrie că organele noastre de administrație publică (să înțelegem că acestea sînt Ministerul Economiei și Institutul de Standardizare) sînt obligate să participe la standardizarea europeană. Dar oare europenii au nevoie de noi cu sistemul nostru de standardizare? Și desigur, noi nu am putut să nu adoptăm articolul ce prevede finanțarea de către Uniunea Europeană a activităților de standardizare. Deși un alt articol, în care este prevăzută finanțarea din partea UE a organizării sistemului de standardizare, noi l-am adoptat doar parțial. De ce autoritățile noastre procedează atît de nechibzuit? În speranța că partenerii noștri nu vor depista „șmecheriile” noastre și ne vor considera consecvenți în aplicarea regulilor europene? În zadar! Pentru că acolo sînt specialiști care sînt și niște birocrați sadea!

Care sînt rezultatele carențelor

În rezultat avem o mimare și lipsa procedurii de asigurare a calității nu doar pentru producția de export, dar și pentru piața internă. Astfel, exportul cade fulminant, iar numărul acordurilor și tratatelor semnate și cheltuielile pentru întreținerea MAEI și a misiunilor diplomatice cresc exponențial.

De ce nu se văd acțiuni comune, coordonate în domeniul calității producției și exportului între Ministerul Economiei și MAEIE? Parțial, la acest tandem putem adăuga și Ministerul Finanțelor. De ce nu este asigurată coordonarea necesară cu ministerele de resort în vederea îndeplinirii acordurilor și tratatelor internaționale?

Date privind balanța comercială, în milioane de lei

Indicatori/an	2005	2011	2015	2016, 6 luni
1. Export, inclusiv - țările CSI, - țările UE, - alte țări	1090 551 443 97	2217 919 1082 215	1967 492 1218 257	905
2. Import, inclusiv - țările CSI, - țările UE, - alte țări	2292 905 1039 348	5191 1713 2256 1222	3987 1018 1954 1014	1869
3. Balanța comercială, inclusiv - țările CSI, - țările UE, - alte țări	(-)1201 (-)354 (-)596 (-)252	(-)5191 (-)1713 (-)2256 (-)1222	(-)2020 (-)526 (-)737 (-)758	(-) 964
4. Gradul de acoperire a exportului de import, %, inclusiv - țările CSI, - țările UE, - alte țări	47,6 60,9 42,7 27,7	42,7 53,7 48,0 17,6	49,3 48,4 62,3 25,3	48,4%

Datele Biroului Național de Statistică

Cum să exportăm

Dacă cineva dintre antreprenorii noștri se va gîndi să-și exporte producția, să zicem în UE sau CSI, atunci primul lucru ce va trebui să-l facă este să studieze cerințele și indicatorii de calitate a producției similare în țara respectivă și să le compare cu cele ale producției noastre. Aici apare prima și cea mai importantă piedică, deoarece nicăieri nu pot fi găsite aceste standarde/norme privind cerințele de calitate ale producției concrete. Această informație nu există nici pe site-ul Ministerului Economiei, nici pe portalurile ministerelor și departamentelor de resort. Nu putem găsi nimic nici pe site-urile institutelor noastre de standardizare și metrologie, nemaivorbind despre Agenția pentru Protecția Consumatorilor. În acest caz, unde poate găsi producătorul local informația necesară privind cerințele de calitate ale unor mărfuri concrete pentru o piață concretă?

Politica externă a statului

Amintesc că, potrivit Legii privind actele legislative,

- concepțiile și strategiile de politică externă ale statului sînt elaborate de guvern și transmite parlamentului spre aprobare;

- Concepțiile și strategiile de stat pentru direcțiile de bază ale politicii externe ale statului sînt aprobate prin acte legislative;

- documentele strategie pentru direcțiile de bază ale politicii externe a statului, aprobate de parlament, sînt concepția și strategia;

- strategia reprezintă un document ce conține direcția orientativă a acțiunilor pe termen mediu (4-7 ani) sau lung (8-15 ani), ce stabilește metoda și mecanismul de atingere a scopurilor în problemele examinate;

- parlamentul își exprimă poziția privind un anumit subiect al politicii externe printr-o rezoluție.

Iar acum doar fapte

În baza de date a actelor legislative există o singură concepție a politicii externe, aprobată prin hotărîrea Parlamentului încă în 1995. Pe site-ul MAEIE, la capitolul „Politica externă”, este publicată doar o singură informație detaliată privind țările cu care avem relații diplomatice. În baza acestei informații putem calcula aproximativ cheltuielile MAEIE pentru activitatea multianuală fără rezultat. Alte explicații sînt DE PRISOS. Iată și răspunsul la întrebarea – de ce avem relații externe atît de proaste, inclusiv în problema exportului producției, și cine e vinovat?