X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Protestatarii din „Orăşelul Victoriei” cer eliberarea imediată a deţinuţilor politici

27 sep. 2015,, 17:22   Societate
4569 0
Foto: noi.md
Zeci de mii de oameni care au venit la protestul din faţa Parlamentului (Orăşelul Victoriei) au votat unanim o Rezoluţie în care cer inclusiv şi eliberarea tuturor deţinuţilor politici, în frunte cu ex-deputatul Grigore Petrenco, arestaţi în urma protestului antioligarhic din 6 septembrie din faţa Procuraturii Generale.

„Cerem eliberarea tuturor deţinuţilor politici, arestaţi în timpul protestelor paşnice din 6 septembrie curent”, se spune în Rezoluţia protestului din 27 septembrie din faţa Parlamentului.

Amintim că liderul partidului de opoziţie „Blocul Roşu”, fostul deputat, membrul de onoare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Grigore Petrenco, împreună cu alţi 7 protestatari, a fost reținut violent de poliție la 6 septembrie curent, după ce a protestat în fața Procuraturii Generale şi a intenţionat să instaleze corturi pe trotuar, în faţa instituţiei publice pentru a protesta paşnic în regim non-stop contra regimului oligarhic.

Aceştia au fost încarceraţi în Izolatorul de detenţie preventivă pentru 30 de zile.

Arestarea liderului partidului de opoziţie a trezit un val de critici, atât în Moldova, cât şi peste hotare. Solicitări privind eliberarea deţinutului politic, Grigore Petrenco şi a tuturor persoanelor arestate la protestul 6 septembrie, au fost făcute deja de mai mulţi deputaţi ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, de politicieni din Germania, Ungaria, Georgia, Ucraina, Belarus şi Moldova. Pentru eliberarea deţinuţilor politici s-au expus public numeroşi politicieni, jurnalişti şi formatori de opinie din Moldova. În mai multe oraşe ale lumii au loc acţiuni de solidaritate cu deţinuţii politici care solicită eliberarea lor imediată din arest.

Ambasadorul UE în Moldova, Pirkka Tapiola a anunţat că ştie despre soarta deţinuţilor politici şi monitorizează îndeaproape desfăşurarea acestui caz.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?