X 
Transnistria stiri: 1402
Preşedintele stiri: 4055

Noua provocare pentru Marea Britanie. Scotia cere un nou referendum

15 sep. 2015,, 02:00   Externe
3669 0

Foto: rusmonitor.com

Naţionaliştii scoţieni vor propune organizarea unui nou referendum cu privire la independenţa Scoţiei, a anunţat sâmbătă premierul scoţian Nicola Sturgeon, potrivit Reuters şi AFP.

Şefa executivului scoţian a afirmat că în perspectiva alegerilor regionale de anul viitor formaţiunea sa, Partidul Naţional Scoţian (SNP), va include în programul său politic un grafic pentru organizarea consultării populare.

''Programul nostru va propune ceea ce noi considerăm a fi circumstanţele şi calendarul în care ar putea fi organizat un al doilea referendum'', a declarat Sturgeon pentru agenţia Press Association. Programul SNP va fi prezentat la conferinţa anuală a formaţiunii, ce va avea loc luna viitoare.

Partidul Naţional Scoţian, care la alegerile parlamentare din Marea Britanie organizate pe 7 mai a obţinut 56 din cele 59 de locuri de parlamentar alocate Scoţiei, a făcut o campanie intensă pentru autodeterminare la referendumul de anul trecut, când 55,3% dintre scoţieni s-au pronunţat pentru rămânerea în interiorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, iar 45% au votat pentru independenţă.

Nicola Sturgeon a estimat că un nou referendum ar putea fi organizat ''în cinci sau zece ani''. Potrivit unui sondaj de opinie realizat de institutul Ipsos pentru canalul de televiziune scoţian STV, 55% din electoratul scoţian ar susţine independenţa Scoţiei dacă în prezent ar avea loc un nou referendum. AGERPRES

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?