X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Republica Moldova ar putea fi suspendată din sistemul Carte Verde

17 aug. 2015,, 09:30   Societate
3577 0

Фото: md-cars.md

Republica Moldova ar putea fi suspendată din sistemul Carte Verde începând cu 1 octombrie, această decizie fiind „rezultatul neîndeplinirii principiilor de bază pe care este axată activitatea sistemului”, spune președintele Consiliului Birourilor Carte Verde Jean Zenners.

Potrivit lui, țara noastră ar fi încălcat „principiile de bază pe care este axată activitatea sistemului: protecție, încredere, stabilitate financiară, gestionarea fraudelor și a vehiculelor asigurate”.

Presedintele Comitetului de Monitorizare din cadrul Consiliului Birourilor, Frits Blees, spune că este important ca problema să fie soluționată cât mai rapid. Astfel, nesoluționarea rapidă a problemei sau neplata în termenul prevăzut de statut (două luni) duce la înregistrarea plângerii la Consiliul Birourilor pentru deschiderea „Guarantee Call” (se aplică biroului național sau companiei care a emis polița pentru întârzieri în rambursarea datoriei sau neindeplinirea obligației de plată).

„În primele 6 luni ale acestui an, au fost deschise circa 14 guarantee call-uri pentru Moldova, față de 12 în tot anul precedent”, spune Blees, citat de 1asig.ro.

„În același timp, circa 75% din cele 14 guarantee call-uri sunt despre 2 companii din Moldova și doar 50% din ele au fost soluționate în termenul stabilit de statut”, a adăugat acesta. De asemenea, potrivit oficialilor, circa 4% din autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova produc accidente în străinatate, iar anual se descoperă circa 360 de polițe Carte Verde false aparținând șoferilor moldoveni care circulă în străinătate.

Dacă Republica Moldova va fi suspendată de la sistem, șoferii vor trebui să cumpere o asigurare de frontieră la intrarea în alte țări, care atât în România, cât și în Ucraina este de 2-3 ori mai scumpă decât polița Carte Verde.

De asemenea, din momentul suspendării vor fi reziliate toate polițele active, nu vor mai fi valabile nici cele încheiate anterior. Astfel, cei aflați în afara țării se pot regăsi în situația anulării poliței lor Carte Verde începând cu 1 octombrie.

Totodată, va fi afectată și industria transporturilor. Ponderea segmentului Carte Verde este de circa 25% pe piața locală de asigurări și în momentul în care companiile de asigurare nu vor avea încasări din subscrierea primelor pe Carte Verde, dar vor plăti despăgubiri pentru daune care au fost produse înaintea suspendării Moldovei, acest lucru va afecta stabilitatea lor financiară.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?