Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4027

UE a comunicat cînd va acorda Moldovei asistența financiară

27 iul. 2015,, 10:45   Economie
3788 1
ЕС рассказал, когда предоставит Молдове финансовую помощь
Foto: obzormd.com
Uniunea Europeană va putea să acorde Moldovei asistență financiară și expertiză tehnică pentru dezvoltarea și modernizarea țării noastre după semnarea de către republică a noului acord cu Fondul Monetar Internațional, relatează NOI.md.

Acest fapt l-au declarat reprezentanții Comisiei Europene în cadrul primei reuniuni a Sub-comitetului RM-UE pentru cooperare economică susținută la Chișinău. Reuniunea a fost co-prezidată de viceministrul Economiei Octavian Calmîc și Șeful sectorului pentru asistență macro-financiară, Unitatea pentru țările din vecinătatea UE, din cadrul Comisiei Europene, Dirk Lenaerts.

Potrivit comunicatului Ministerului Economiei, părțile au făcut un schimb de opinii pe marginea situației macroeconomice în Moldova și UE, perspectivelor de intensificare a cooperării bilaterale în contextul implementării reformelor ce derivă din Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător RM-UE, au discutat despre politica fiscală și monetară, evoluțiile privind inflația și balanța de plăți, managementul finanțelor publice, în special auditul extern, achizițiile publice și reforma administrației publice, precum și cooperarea în domeniul statisticii și posibilitatea acordării asistenței financiare în cadrul suportului bugetar. Participanții la reuniune au convenit asupra identificării comune a soluțiilor de redresare a situației financiar-bancare din Moldova.

Partea moldovenească a relatat despre succesele obținute în adoptarea noilor acte legislative și normative în aceste domenii, precum achizițiile publice, piața de capital, asigurarea unei protecții eficiente a investitorilor și consumatorilor ş.a. De asemenea, ea a specificat importanța demarării procesului de preluare a standardelor internaționale de către Banca Națională a Moldovei, fapt ce îi va permite să-și consolideze capacitățile de reglementare și supraveghere a sectorului bancar și să diminueze riscurile financiare din sistem.

Reuniunea Subcomitetului a fost precedată de o videoconferință RM-UE, organizată la oficiul Delegației UE din Moldova. În cadrul ei s-a discutat asigurarea stabilității financiare în Moldova, ce reprezintă o condiție pentru acordarea asistenței financiare din partea Comisiei Europene. Un alt subiect a fost realizarea prevederilor Acordului de Asociere ce țin de măsurile de combatere a fraudei și controlul al fondurilor UE, precum și cooperarea instituțiilor moldovenești de resort Oficiul European de Luptă Antifraudă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?