Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504

Tuburi imense de plasmă plutesc deasupra Pământului

4 iun. 2015,, 01:00   Externe
4695 0

Foto: intrigan.com

Astronomii au reuşit să surprindă, în premieră, imagini care demonstrează existenţa unor structuri tubulare de plasme în straturile magnetosferei care înconjoară Pămîntul”. De peste 60 de ani, oamenii de ştiinţă au speculat că aceste structuri există , însă abia acum am reuşit să le surprindem în imagini pentru prima dată şi să furnizăm dovezi vizuale că acestea chiar sunt acolo”, a precizat Cleo Loi, de la centrul CAASTRO. Studentă a Şcolii de Fizică din cadrul Universităţii din Sydney, Loi este principala autoare a acestei cercetări, relatează descoperă.ro.

”Descoperirea acestor structuri este importantă deoarece ele cauzează distorsiuni nedorite ale semnalului care ar putea afecta, spre exemplu, sistemele civile sau militare de navigaţie pe bază de sateliţi. Prin urmare, trebuie să le înţelegem”, a arătat tînăra.

Regiunea spaţială din jurul Terrei ocupată de cîmpul său magnetic, regiune numită magnetosferă, conţine plasmă creată ca urmare a ionizării atmosferei de către lumina Soarelui. Stratul interior al magnetosferei se numeşte ionosferă, iar deasupra sa este plasmosfera, centura de plasmă a Pămîntului. Aici se află o varietate de structuri cu forme ciudate, inclusiv tuburi de plasmă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?