Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 510

Dublă sărbătoare în centrul capitalei (VIDEO)

10 mai. 2015,, 12:00   Societate
16249 9

Foto: publika.md

Ziua Victoriei, dar şi Ziua Europei au fost marcate în Piaţa Marii Adunări Naţionale printr-un concert. Pe scenă au răsunat creaţiile maestrului Eugen Doga, interpretate chiar de compozitor. Maestrul, ca de obicei, a adunat sute de admiratori, relatează Mesager.

Celebrele creaţii ale maestrului Eugen Doga au răsunat în interpretarea Orchestrei Simfonice a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”. Oamenii veniţi să asculte concertul s-au lăsat pătrunşi de semnificaţia acestuia.

Eugen Doga spune că a fost inspirat la acest concert de două valori. „Este o bună ambianţă, și memorie, şi tradiţie europeană. Mă bucur că această tradiţie a început cu simbolurile europene, cele care adună nu numai ceea la ce speră, lucruri frumoase şi bune, dar şi memorie celor care au căzut în lupte pentru a trăi în pace”, afirmă el.

Ziua Europei va fi sărbătorită şi mâine, în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Aici va fi deschis Orăşelul European. Vizitatorii vor putea participa la dezbateri publice cu oficiali europeni şi vor putea gusta din bucatele tradiţionale ale ţărilor membre ale Uniunii Europene.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?