Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Premierul invită organizatorii acţiunilor de protest la dialog

4 mai. 2015,, 11:45   Politică
4272 2

Премьер-министр призывает организаторов акции протеста к диалогу
Foto: gov.md

Astăzi, 4 mai, prim-ministrul Republicii Moldova, Chiril Gaburici, va invita organizatorii acţiunilor de protest la masa de dialog, pentru a-i prezenta revendicările formulate. „Este în interesul Guvernului să soluţioneze criza din sistemul financiar-bancar, să stabilizeze situaţia economică din ţară, inclusiv să facă public raportul Kroll, odată cu soluţionarea interdicţiei din partea companiei”, a menționat şeful executivului, notează IPN.

Potrivit unui comunicat Biroului de Comunicare şi Relaţii cu Presa al Guvernului, în seara de duminică, 3 mai, prim-ministrul a convocat o şedinţă de lucru cu instituţiile responsabile de asigurarea ordinii publice privind situația social-politică din țară. La şedință au participat miniştri, conducători ai instituțiilor de ocrotire a normelor de drept şi a celor conexe.

Şeful executivului a ascultat rapoartele prezentate de către conducătorii organelor de ocrotire a normelor de drept şi a solicitat celorlalți participanți la discuții să se expună pe marginea posibilelor provocări şi riscuri de destabilizare a situației în țară.

Ulterior, prim-ministrul a solicitat respectarea strictă de către instituțiilor vizate a drepturilor cetățenilor țării, neadmiterea reacțiilor agresive la posibilele provocări şi încercări de destabilizare a ordinii de drept. Chiril Gaburici a cerut instituțiilor de stat să monitorizeze situația în țară şi să întreprindă măsurile necesare în vederea asigurării cetățenilor cu servicii de calitate, neadmiterii blocajelor sau acțiunilor ce ar putea îngrădi interesele legale ale acestora.

De asemenea, premierul a făcut apel către instituțiile responsabile să monitorizeze şi să țină sub control ordinea publică, pentru a nu admite violențe şi dezordine în masă, periclitarea funcționării instituțiilor de stat şi potențialele încercări de vandalizare sau devastare a sediilor şi edificiilor. Prim-ministrul a mai solicitat serviciilor abilitate să nu admită intervenția de orice gen a forțelor externe, care ar putea destabiliza situația social-politică, inclusiv să prevină posibilele atacuri cibernetice.

În context, Chiril Gaburici a cerut conducerii Ministerului Afacerilor Interne să instruiască polițiştii, salvatorii şi pompierii, pentru asigurarea unei comunicări cu cetățenii, strict în limita prevederilor legale.

La finalul şedinței, Premierul Gaburici a făcut apel la calm, a subliniat necesitatea menținerii stabilității în țară şi respectării intereselor cetățenilor.

Duminică, peste 40 de mii de persoane au participat la un miting de protest, organizat de Platforma civică „Demnitate şi Adevăr”, „împotriva guvernării corupte, a furturilor de proporţii şi transformării lor în datorie de stat şi împotriva presei controlate politic”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?