Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Tulbure: Am putea ajunge în situația în care toți, indiferent de apartenența etnică, vor cere unirea. Acesta e pericolul!

3 apr. 2015,, 13:37   Politică
5775 13
Foto: europalibera.org
Prezintă oare mișcarea unionistă pericole reale pentru securitatea națională a Republicii Moldova, mai ales ținînd cont de faptul că la această mișcare participă reprezentanți ai funcționarilor de rang înalt, precum și de susținerea din partea politicienilor și legiuitorilor din țara vecină? La această întrebare, pusă de NOI.md, a răspuns politologul și activistul civic Alexei Tulbure, fostul ambasador al Moldovei la ONU.

„Pericolul care vine de la inițiativele unioniste ale politicienilor români este mult mai mic decît cel de pe urma activității guvernului precedent și actual al Republicii Moldova. Sînt împotriva catalogării cetățenilor noștri drept «trădători» și «coloana a cincea». Pentru mine trădători sînt cei care distrug instituțiile de stat prin acaparare, cei care au transformat Moldova în cea mai coruptă țară. Iar cei care cred în unirea cu România sau se pronunță pentru alte transformări geopolitice într-un fel au tot dreptul, or, la noi e democrație!

„Nu văd un pericol nemijlocit de pe urma acțiunilor unioniștilor români și celor locali. Pericolul vine de acolo, unde este neglijat cu încăpăținare de responsabilii pentru securitatea națională. Se referă la președintele țării, la SIS, la Procuratura Generală, la alte structuri. Și asta deoarece unirea despre care mulți vorbesc ar putea să se producă nu pentru că așa vor majoritatea cetățenilor țării noastre, ci pentru că oamenii doresc să scape de fărădelege, banditism, neîncredere în ziua de mîine. Pentru că oamenii doresc să scape de pericolul de a fi jefuiți, uciși, maltratați. Cu alte cuvinte, oamenii doresc să scape de dezmățul judecătoresc și de tot ce se întîmplă în această țară. Oamenii văd ce se întîmplă acum în România: acolo persoanele corupte sînt arestate și închise și cetățenii noștri își doresc aceeași funcționalitate din partea statului, doresc ca justiția să fie independentă și eficientă. Am putea ajunge în situația în care, indiferent de apartenența etnică, vom cere cu toții unirea. Iată care e pericolul! Și dacă cineva ceva a spus, crede în unire și consideră că aici e pămînt românesc – e dreptul lor. Aceasta prezintă un pericol mult mai mic decît ceea ce fac hoții care astăzi ne conduc”.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?