Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

În Moldova au fost introduse plăci de înmatriculare noi

1 apr. 2015,, 15:45   Societate
11458 1
В Молдове введены новые номерные знаки
Foto: noi.md
Începînd cu 1 aprilie, în Moldova a fost inițiată confecționarea plăcilor de înmatriculare pentru automobile, remorci și motociclete de tip nou, în conformitate cu standardele europene, care se vor deosebi printr-un grad mai înalt de protecție, însă prețul lor față de plăcile de înmatriculare de tip vechi se va majora cu aproximativ 40 la sută și va constitui 480 de lei pentru setul de două plăci, relatează NOI.md.

Informația a fost comunicată în cadrul unei conferințe de presă de către directorul general al Întreprinderii de Stat „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „Registru”, Sergiu Railean, care a menționat că plăcile vechi erau fabricate la prețul de 340 de lei și pot fi utilizate de posesorii de automobile pînă cînd aceștia nu vor dori să instaleze plăcile de model nou sau autovehiculul va fi reînregistrat în cazul vînzării.

După cum a menționat Sergiu Railean, principala diferență dintre numerele de înregistrare de tip vechi și nou este că cele din urmă vor avea un grad mai înalt de protecție contra falsificării. În special, pe plăcile de înmatriculare de tip nou, în calitate de element de protecție va fi utilizată o hologramă laser confecționată la uzină, pe care va fi indicat numărul vehiculului, precum și inscripțiile „Registru” și „Moldova”. Pe plăcile de înmatriculare va mai fi imaginea drapelului Moldovei pe fundal albastru și literele MD.

Șeful ÎS „Registru” a calificat drept una dintre cele mai principale schimbări utilizarea la confecționarea plăcilor de înmatriculare a noului tip al fontului german greu de falsificat. Potrivit lui, posesorii de automobile schimbă pe plăcile de tip vechi cu ajutorul scotchului alb și altor mijloace auxiliare litera O în Q, litera P în R, F în E etc. În afară de aceasta, după cum a specificat Sergiu Railean, plăcile de înmatriculare de tip nou vor conține trei litere și cifre, indiferent de viza de reședință sau locul de ședere a posesorului auto.

Plăcile vor putea fi comandate la orice birou al ÎS „Registru” din țară. Amatorii de plăci speciale, VIP vor obține posibilitatea de a avea numere speciale cu trei litere și de la una pînă la trei cifre dorite.

Majorarea prețului de confecționare a plăcilor de înmatriculare este condiționată de aplicarea unor tehnologii mai performante, utilizarea unui soft nou procurat, asigurarea unui grad mai înalt de protecție. În afară de aceasta, materia primă pentru confecționarea plăcilor este procurată în valută, iar leul s-a devalorizat. Sergiu Railean a declarat că plăcile de înmatriculare de tip nou sînt vîndute de întreprindere la prețul de cost.

Explicînd plecarea de la principiul teritorial și aplicarea pe noile plăcuțe a trei litere, indiferent de viza de reședință și locul de ședere a proprietarului automobilului, el a menționat că această experiență a fost preluată de la un șir de țări din UE, deoarece există regiuni mai sărace și mai bogate.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?