X 
Arşiţa stiri: 193
Jocurile Olimpice stiri: 157
Transnistria stiri: 1458

Opinie: Guvernul Leancă poate fi învestit doar cu votul PL-ului

29 ian. 2015,, 16:45   Politică
7279 4
Foto: ipn.md
„Un nou guvern, condus de Iurie Leancă, desemnat miercuri candidat la funcţia de prim-ministru, are şanse să fie învestit doar cu votul Partidului Liberal”, consideră experţii politici.

Solicitat de "Infotag" să aprecieze şansele lui Iurie Leancă de a forma noul guvern în condiţiile în care în Moldova a fost formată o coaliţie minoritară de guvernare, expertul Cornel Ciurea a menţionat că "logic, acesta nu poate fi votat, întrucît PLDM şi PDM, care au format coaliţia de guvernare, deţin împreună doar 42 de voturi din necesarul de 51".

"Partidul Comuniştilor, aliatul din umbră al noii coaliţii, a declarat ferm că nu va vota pentru un guvern condus de Leancă", a amintit Ciurea.

În opinia lui, există un semn de întrebare vizavi de comportamentul PL-ului în această situaţie.

"Liberali ar putea vota guvernul din două motive – fie din cauza unei presiuni a Occidentului, fie din dorinţa de a provoca anumite deranjuri noii coaliţii. Asta pentru că Iurie Leancă nu este candidatura agreată de liderul PLDM, Vlad Filat, chiar dacă a fost înaintată de acesta. Prin urmare, în funcţie de comportamentul PL-ului vom avea sau nu vom avea un guvern condus de Iurie Leancă", consideră expertul.

În opinia lui, înaintarea lui Iurie Leancă la funcţia de premier nu reprezintă un semnal de alarmă pentru PCRM, în sensul că ar putea fi provocate alegeri anticipate, dacă nu-l votează pe Iurie Leancă.

"Comuniştii consideră că există numeroase alte candidaturi care pot întruni condiţiile necesare. Coaliţia minoritară de guvernare nu va avea o altă șansă decît să înainteze un alt candidat", a spus expertul.

Potrivit lui, înaintarea lui Leancă la funcţia de premier decurge din jocurile interne ale PLDM-ului.

"Chiar dacă Iurie Leancă nu dispune de voturile necesare, PLDM a fost nevoit să-l înainteze pentru a-şi ţine promisiunile şi pentru a asigura stabilitatea în interiorul formaţiunii. Dacă Iurie Leancă nu va fi votat din prima încercare, atunci cu siguranţă va fi înaintat un alt candidat care să întrunească toate criteriile pentru a fi acceptat de PCRM", a spus Ciurea.

Analistul politic Anatol Ţăranu consideră că în condiţiile în care există o guvernare minoritară, iar partidul care s-a angajat să susţină axa puterii – PCRM, refuză să voteze candidatura lui Iurie Leancă, se creează impresia să şansele unui guvern condus de Leancă sînt mici.

"Însă actuala conjunctură politică oferă şanse solide pentru constituirea noului guvern, în frunte cu Leancă. Totul depinde de PL, care în anumite condiţii ar putea să voteze", a spus expertul.

Potrivit lui, acum, pentru PL este important ca să fie totuşi constituită guvernarea proeuropeană.

"Noul guvern în frunte cu Iurie Leancă are şanse să fie învestit doar cu voturile liberalilor. O asemenea stare de lucruri ar deschide calea pentru renegocierea Acordului de constituire a noii alianţe. Aceasta ar fi miza care i-ar determina pe liberali să voteze", consideră Anatol Ţăranu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав