X 
Transnistria stiri: 1383
Eurovision stiri: 506

Volumul tranzacțiilor cu valută la casele de schimb valutar din Moldlova, în creștere

23 ian. 2015,, 13:30   Economie
3179 0
Foto: dosug.md
Rulajul total al tranzacţiilor de cumpărare/vînzare contra lei moldoveneşti a principalelor valute străine efectuate pe piaţa valutară internă în numerar, în luna decembrie 2014, a constituit 334,5 milioane de dolari SUA, majorîndu-se cu 12,4%, comparativ cu luna precedentă, informează NOI.md.

Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, cumpărările de valută străină contra lei moldovenești, în luna decembrie 2014, au crescut cu 7,1% și au însumat 208,5 milioane de dolari (echivalentul), iar volumul vînzărilor s-a majorat cu 22,3% - pînă la 126 milioane de dolari.

În structura rulajului total al tranzacţiilor de cumpărare/vînzare contra lei moldoveneşti a principalelor valute străine efectuate pe piaţa valutară internă în numerar, în luna decembrie 2014, tranzacţiile în euro au constituit 182,9 mil. dolari (54,7% din rulajul total), fiind cu 17% în creștere față de luna precedentă. Volumul cumpărării monedei europene a crescut cu 14,3% și a însumat 109,4 mil. dolari, iar volumul vînzării a crescut cu 21,3% - pînă la 73,5 mil. dolari.

Tranzacțiile cu dolarul SUA au crescut 17,4% și s-au cifrat la 103 mil. dolari (30,8% din volumul total). Volumul cumpărării dolarului SUA s-a majorat cu 9% și s-a cifrat la 58,3 mil. dolari, iar volumul vînzărilor a crescut cu 30,7% - pînă la 44,7 mil. dolari.

Volumul tranzacțiilor cu rubla rusească a constituit 43,6 mil. dolari (13% din volumul total) sau cu 10,1% mai puțin față de luna precedentă. Volumul cumpărării rublei s-a redus cu 10% și s-a cifrat la 38,5 mil. dolari, iar volumul vînzărilor s-a diminuat cu 10,5% - pînă la 5,1 mil. dolari.

Volumul tranzacțiilor cu leul românesc a constituit 3,8 mil. dolari (1,1% din volumul total) sau cu 2,7% mai mult față de luna precedentă. Volumul cumpărării leului românesc s-a redus cu 10,5% și s-a cifrat la 1,7 mil. dolari, iar volumul vînzărilor a crescut cu 16,7% - pînă la 2,1 mil. dolari.

Volumul tranzacțiilor cu hrivna ucraineană a însumat 1,2 mil. dolari (0,4% din volumul total) sau cu 14,3% mai puțin față de luna precedentă. Volumul cumpărării și vînzării hrivnei s-a redus cu 14,2% și s-a cifrat la 0,6 mil. dolari în ambele cazuri.

Comparativ cu luna noiembrie 2014, ponderea tranzacțiilor cu dolarul SUA la casele de schimb valutar a crescut cu 1,3 puncte procentuale, ponderea tranzacțiilor cu euro a crescut cu 2,2 puncte procentuale. Ponderea tranzacțiilor cu rubla rusească s-a redus cu 3,3 puncte procentuale, iar ponderea tranzacțiilor cu leul românesc și hrivna ucraineană s-a micșorat cu cîte 0,1 puncte procentuale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?