X 
Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4023

CIA anunță că inspectorul său general demisionează la sfîrșitul lunii ianuarie

6 ian. 2015,, 13:45   Externe
3690 0

Foto: agerpres.ro

CIA a anunțat luni că inspectorul său general David Buckley, care a investigat o dispută între agenție și Congresul american cu privire la gestionarea informațiilor privind activitățile CIA de detenție și interogare, va demisiona la 31 ianuarie, informează Reuters.

Agenția a informat într-un comunicat că David Buckley, care a servit ca inspector al agenției timp de peste patru ani, părăsește agenția pentru 'o oportunitate apărută în sectorul privat'. Surse oficiale din CIA și Congres au declarat că plecarea lui nu are legătură cu politica sau activitatea sa de investigație.

Biroul lui Buckley a întocmit în luna iulie anul trecut un raport cu privire la o dispută între CIA și Comisia pentru Servicii Secrete a Senatului american. Raportul a constatat ca unii angajați ai CIA au 'acționat într-un mod care încălca' o înțelegere între agenție și comisie privind accesul la o rețea de computere special creată pentru schimbul de informații privind implicarea CIA în tratamente dure aplicate militanților capturați.

Potrivit raportului, directorul CIA John Brennan s-a plîns în urmă cu un an conducerii Comisiei, în fruntea căreia se afla pe atunci senatoarea democrată Dianne Feinstein, că anchetatori ai Senatului au obținut documente la care nu ar fi trebuit, în opinia agenției, să aibă acces. Ulterior, potrivit unui comunicat al agenției, Feinstein și-a exprimat îngrijorarea că ofițeri CIA au acționat în mod abuziv atunci cînd au căutat în rețeaua informatică pentru a localiza documentele.

Biroul lui Buckley a transmis un raport cu privire la această anchetă Ministerului de Justiție, care a refuzat să deschidă o anchetă în acest caz.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?