Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4017

General român: Mergând spre NATO, România a închis ochii la faptele CIA

14 dec. 2014,, 10:45   Externe
3246 0
Foto: natocouncil.ca
În subordinea CIA de aflau unul sau două obiecte pe teritoriul României, în care CIA, „probabil, ţinea deţinuţi, faţă de care avea o atitudine inumană”, a comunicat pentru publicaţia „Der Spiegel” fostul şef al serviciilor de informaţii din România şi ex-directorul administraţiei preşedintelui, Ioan Talpeş.

Anterior , într-un interviu, el a confirmat existenţa în România a „lagărelor de tranzit ale CIA”, scrie „Der Spiegel”.

Talpeş a comunicat că, începînd cu anul 2003, el a participat la negocierile cu reprezentanţii CIA şi ai Forţelor Armate ale SUA privind o colaborare mai strînsă. În rezultat, potrivit lui, CIA a obţinut permisiunea de a-şi desfăşura activitatea pe anumite teritorii din România. „Aceasta deja era treaba americanilor cu ce se ocupau”, a adăugat el.

Totodată, Talpeş a menţionat că nu ştie unde erau amplasate aceste obiecte, iar România intenţionat nu se interesa ce se întîmpla acolo.

Talpeş a menţionat că pe atunci nu se gîndea că CIA ar fi putut tortura deţinuţii.

Potrivit lui, România se străduia să demonstreze că este gata de parteneriat, deoarece dorea să adere la NATO. În anul 2004, aminteşte Der Spiegel, România a devenit membru al NATO – în primul rînd, datorită susţinerii SUA.

Publicaţia menţionează că, anterior, politicienii români au negat aceste fapte, iar în 2006, parlamentul a declarat că în ţară nu au existat închisori ale CIA. Premierul ţării Victor Ponta a refuzat să comenteze raportul privind tortura în închisorile americane.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?