X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Igor Corman: Rezultatul alegerilor reconfirmă faptul că viitorul Moldovei este în UE

9 dec. 2014,, 15:00   Politică
3122 3

Foto: noi.md

Rezultatul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie reconfirmă faptul că viitorul politic şi economic al Moldovei este în Uniunea Europeană.

Declarația a fost făcută de preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, care a susţinut astăzi la Atena un discurs la cea de-a 44-a şedinţă a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră, în cadrul căreia Parlamentul Greciei va transmite Parlamentului Moldovei preşedinţia APCEMN pentru prima jumătate a anului 2015, relatează NOI.md.

Spicherul Parlamentului moldovenesc a menţionat că APCEMN are un rol important în asigurarea stabilităţii, prosperităţii şi păcii în regiunea Mării Negre.

El a reiterat angajamentul Moldovei de a promova democraţia şi apărarea drepturilor omului, precizînd că ţara noastră, împreună cu Georgia și Ucraina, au semnat şi ratificat acorduri de asociere cu Uniunea Europeană, inclusiv de comerţ liber.

Igor Corman a menţionat că platforma APCEMN oferă cadrul necesar pentru un dialog politic interparlamentar, axat pe interese economice comune, cu atît mai mult cu cît aceasta reuneşte interesele economice ale diverselor zone precum Uniunea Europeană, Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan sau CSI.

Spicherul parlamentului moldovenesc s-a referit şi la impactul conflictului din Ucraina asupra securităţii regionale, precizînd că Republica Moldova susţine integritatea teritorială a Ucrainei şi îndeamnă la soluţionarea paşnică a conflictului.

Igor Corman a mai amintit şi de sancţiunile economice impuse Moldovei de către Rusia, menţionînd că barierele artificiale influenţează negativ stabilitatea economică şi, drept urmare, aceste practici negative nu fac bine nimănui.

Președintele parlamentului moldovenesc a adus mulţumiri autorităţilor elene atît pentru realizarea obiectivelor APCEMN în 2014, cît şi pentru sprijinul acordat parcursului european al Moldovei. El a anunţat priorităţile preşedinţiei Parlamentului Moldovei la APCEM, menţionînd că acestea vizează dezvoltarea relaţiilor comercial-economice, a infrastructurii transportului, a sistemului sănătăţii, precum şi promovarea domeniilor tehnologiilor informaţionale, a culturii şi turismului.

Tot astăzi, Corman a avut o întrevedere cu preşedintele parlamentului elen, Evangelos-Vasileios Meimarakis. Principalele subiecte abordate în cadrul întrevederii au fost consolidarea cooperării bilaterale interparlamentare, precum şi ratificarea Acordului de asociere RM-UE de către Parlamentul Greciei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?