Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

Chirtoacă revine pe lista electorală a PL

14 noi. 2014,, 13:30   Politică
2859 2
Foto: vesti.md
Dorin Chirtoacă a anunțat astăzi că își suspendă temporar activitatea de primar al capitalei, pentru a fi inclus din nou în lista electorală a Partidului Liberal. În legătură cu acest fapt, Chirtoacă a convocat o conferință de presă în calitate de prim-vicepreședinte al PL, notează NOI.md.

Timp de două săptămîni, atribuțiile primarului capitalei vor fi preluate de viceprimarul Nistor Grozavu.

În context, Dorin Chirtoacă a precizat că Partidul Liberal își dorește o coaliție de guvernare proeuropeană după alegeri și a îndemnat cetățenii să se pronunțe pentru această direcție la scrutinul din 30 noiembrie.

„Evident că sîntem pentru continuarea unei alianțe proeuropene la guvernare și în cadrul acestei campanii, deși PL a trecut nu tocmai prin cele mai plăcute experiențe, transmitem alegătorilor mesajul de a fi alături de noi și alături de direcția europeană a Republicii Moldova prin intermediul altor forțe democratice, care ar putea face față unui asemenea obiectiv”, a subliniat Chirtoacă.

„Întrebarea stă în fața noastră, ce alegem – soarta Donețkului, Luganskului și Crimeii sau cea a țărilor baltice – Letoniei, Estoniei și Lituaniei, care în anii 90 au ales drumul european”, a adăugat Chirtoacă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?