X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Partidul Socialiştilor din RM a organizat Congresul al XII-lea Extraordinar al formaţiunii (FOTO)

29 sep. 2014,, 08:45   Societate
5899 2
Foto: noi.md
28 septembrie a avut loc Congresul al XII-lea Extraordinar al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova la care au participat peste 2000 de delegaţi şi invitaţi din întreaga ţară, reprezentanţi ai partidelor de stînga din mai multe state, inclusiv din Federaţia Rusă, delegaţia căreia a fost condusă de Serghei Mironov, deputat în Duma de Stat a FR, liderul Partidului „Spravedlivaia Rossia”.

În cadrul congresului PSRM au fost prezentate şi aprobate programul anticriză, şi Platforma electorală a PSRM, a fost prezentată echipa cu care formaţiunea va merge în alegerile parlamentare, printre care: Igor Dodon, liderul formaţiunii, Zinaida Greceanîi, deputat în Parlament, ex-prim-ministru, Ion Ceban, deputat în Parlament, Andrei Neguţă, ex-ambasador al Moldovei în Federaţia Rusă, Vladimir Ţurcanu, liderul partidului “Moldova Unită”, Feodor Gagauz, deputat al Adunării Populare a Găgăuziei, Bogdan Ţîrdea, politolog ş.a.

Delegaţii Congresului au stabilit că printre scopurile de bază pe care PSRM şi le propune spre realizare odată cu accederea în Parlament sînt:

- denunţarea Acordului de Asociere cu UE,

- integrarea în Uniunea Vamală,

- consolidarea relaţiilor cu Rusia,

- implementarea unui program economic de redresare a situaţiei din Moldova, bazat pe apărarea intereselor cetăţenilor şi relansare a tuturor ramurilor economiei,

- construcţia statului social,

- consolidarea statalităţii şi păstrarea statutului de neutralitate al RM,

- păstrarea şi promovarea culturii, istoriei, limbii moldoveneşti şi a tradiţiilor seculare ale Ortodoxiei ş.a.

Mai jos Vă propunem textul discursului lui Igor Dodon, rostit în cadrul Congresului.

„Onorată asistenţă, Stimaţi oaspeţi de onoare, Stimaţi colegi,

Este impresionant să văd de aici, de pe scenă, atît de mulţi oameni buni, atît de simpatici şi energici.

Vă mulţumesc că suntem împreună. Prezenţa voastră vorbeşte despre potenţialul uman deosebit pe care îl are Partidul Socialiştilor. Pe noi ne uneşte o cauză comună, aceleaşi idei, aceleaşi viziuni despre viitorul Republicii Moldova. Suntem o forţă care luptă şi va obţine victorie cu certitudine.

Congresul nostru este un congres preelectoral. Astăzi discutăm realizarile noastre din ultimii ani şi, cel mai important, oferta noastră pentru alegători.

Doar o săptămînă ne desparte de campania electorală. Cît de pregătiţi suntem noi pentru ea? Voi răspunde astăzi la această întrebare.

Voi vorbi şi în limba moldovenească, şi în limba rusă, ca să ne înţeleagă şi oaspeţii noştri de peste hotare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?