X 
Transnistria stiri: 1383
Eurovision stiri: 507

Opiniile fermierilor despre regulamentul de compensare a pierderilor producătorilor de fructe sînt diferite

4 sep. 2014,, 12:44   Economie
4218 0
Foto: noi.md
Opiniile fermierilor privind Regulamentul privind modul de acordare a sprijinului financiar producătorilor de fructe şi legume, adoptat miercuri de Guvern, sînt împărțite.

Solicitat de "Infotag" să-şi expună punctul de vedere pe marginea Regulamentului, directorul executiv al Federaţiei Naţionale a Fermierilor, Vasile Mîrzenco, a menţionat că în actualele condiţii de criză economică regională şi naţională, este evident că fermieri nu pot fi pe deplin mulţumiţi, însă nici nu au dreptul moral să înainteze mari pretenţii Guvernului, care a găsit totuşi resurse pentru a compensa pierderile agricultorilor.

"Evident că era mai bine dacă valoarea compensaţiilor era mai mare – ca să fie acoperite măcar pierderile. Mai mult, fermierii sînt îngrijoraţi şi de recolta anului viitor, avînd în vedere că au resurse limitate pentru a pregăti livezile pentru noul rod", a spus Mîrzenco.

În ceea ce priveşte decizia Guvernului de a oferi compensaţii doar producătorilor de fructe care vînd producţia unităţilor de procesare, nu şi celor care o vînd în stare proaspătă, directorul Federaţiei o susţine pe deplin.

"Cei care vînd producţia în stare proaspătă, fie în ţară, fie peste hotare, îşi recuperează cheltuielile. Nu cunosc vreun astfel de producător care nu şi-ar recupera cheltuielile. Acum este importat ca cei care nu-şi pot acoperi costurile de producere, adică cei care vînd producţia unităţilor de procesare, să fie compensaţi măcar parţial", a spus el, precizînd că în baza Regulamentului adoptat, fermierii vor fi compensaţi cu circa 30% din venitul ratat.

Potrivit lui, în prezent se poată negocieri cu România şi Polonia în vederea diversificării pieţelor de desfacere a producţiei agricole, însă acest proces este unul extrem de dificil şi va da roade mult mai tîrziu.

"Cert este că trebuie încurajate cooperativele de întreprinzători care cumpără producţia de la fermieri şi o comercializează mai departe. Această experienţă este pe larg răspîndită peste hotare şi trebuie susţinută şi la noi", consideră Mîrzenco.

Pe de altă parte, preşedintele Asociaţiei "Moldova Fruct", Vitalie Gorincioi, a menţionat că producătorii agricoli sînt nemulţumiţi de decizia Guvernului, pentru că nu au fost luate în calcul interesele tuturor fermierilor care au avut de suferit de pe urma restricţiilor impuse de Rusia.

"Atunci cînd a adoptat decizia, Guvernul nu a ţinut cont de propunerile noastre care se regăsesc la Ministerul Agriculturii. Noi am propus să fie compensaţi toți producătorii de fructe – şi cei care comercializează fructele în stare proaspătă, şi cei care o vînd companiilor de procesare. Guvernul a decis că doar ultimii au dreptul la compensaţii. Decizia este una incorectă, pentru că toţi au suportat pierderi. Ultima variantă a Regulamentului de acordare a compensaţiilor nu a fost coordonată cu noi. Acum ce să mai comentăm? Să comenteze Ministerul Agriculturii", a spus indignat Gorincioi.

Guvernul a decis miercuri să ofere 146 de milioane de lei pentru compensarea pierderilor producătorilor de fructe. Astfel, Guvernul va oferi compensaţii în valoare de 1,2 lei/kg pentru 40 de mii de tone de prune, care vor fi comercializate pînă la data 15 septembrie, şi compensaţii în valoare de 1,5 lei/kg pentru 60 de mii de tone de mere, care vor fi comercializate pînă la 30 septembrie unităţilor de procesare din ţară.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?