X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Experții: Moldova este „sortită” să dezvolte surse alternative de energie (VIDEO)

18 iul. 2014,, 15:15   Societate
6953 5
Foto: noi.md
„Am început mai tîrziu decît vecinii noștri să dezvoltăm piața surselor alternative de energie, însă dinamica acesteia demonstrează rezultate excelente şi eficienţă”, a declarat pentru NOI.md expertul de dezvoltarea afacerilor în cadrul proiectului „Energie și biomasă” Nicolae Zaharia.

Pentru prima dată la Chișinău s-au adunat producători de surse alternative de energie, furnizori de echipamente pentru biocombustibil, precum și cei care folosesc deja sau doar planifică să treacă la noi tipuri de combustibil.

Intervievatul a explicat, în special, că în România acest domeniu a început să fie dezvoltat în anul 2000, în Ucraina ‒ în 2005, în Republica Moldova – în 2011, dar într-un timp atît de scurt, pe piață deja lucrează peste 120 de agenți economici.

„Problema nu constă în lipsa materiei prime, ci în prețul înalt al acesteia, pe care îl stabilesc producătorii agricoli. Este dreptul lor să decidă să ardă paiele sau alte produse reziduale sau să le vîndă profitabil. În țările dezvoltate, producătorii agricoli nu au dreptul să vîndă, spre exemplu, cereale, pînă cînd producătorul nu prezintă un acord cu privire la realizarea deșeurilor în vederea reciclării. Iar arderea deșeurilor acolo este interzisă”, a subliniat Zaharia.

"Ne-am convins în practică de eficiența utilizării biocombustibililor pentru încălzire. Datorită proiectului „Energie și biomasă”, finanțat de PNUD în Moldova, am primit un grant de 800.000 de lei şi am instalat echipament special în cazangeria unei grădiniţe de copii. În instituţia preșcolară s-a făcut imediat mult mai cald, iar bugetul comunei a economisit considerabil. Bucură şi dezvoltarea acestei piețe a serviciilor, concurența sănătoasă în rîndul producătorilor. Dacă anul trecut am plătit pentru o tona de brichete 2500 de lei, în primăvara acestui an, prețul a scăzut pînă la 1.600 de lei.

Vom continua să dezvoltăm cele mai avantajoase surse şi în cadrul altor obiecte, iar deocamdată au reuşit să instaleze pe acoperişul grădiniţei panouri solare, pentru ca în orice sezon să aibă apă caldă", şi-a împărtăşit experiența primarul comunei Calfa din raionul Anenii Noi.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?