Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4020

Noua Zeelandă și Australia sînt primele țări în care merge micul prinț George

7 apr. 2014,, 19:00   Externe
4847 0
Foto : REUTERS
Prințul William al Marii Britanii și soția sa, Catherine, au sosit luni cu micul prinț George în Noua Zeelandă, aceasta fiind prima vizită oficială a copilului lor de opt luni, transmite AFP.

Familia princiară a coborît pe aeroportul din Wellington, prima etapă a turneului de trei săptămîni în Noua Zeelandă și Australia, pe un vînt puternic, cu ploaie și ceață. Prințul George va fi prezent doar la cîteva evenimente, au informat serviciile părinților săi de la Kensington Palace, urmînd să își petreacă cea mai mare parte a timpului departe de privirile curioșilor, cu doica lui spaniolă recent angajată.

George va fi într-o bună zi șeful de stat al Noii Zeelande și al Australiei dacă cele două țări nu renunță pînă atunci la statutul lor de monarhie constituțională în favoarea celui de republică. Și Catherine este la prima sa vizită în Noua Zeelandă și Australia, spre deosebire de prințul William, care a fost de mai multe ori, prima oară când avea nouă luni, în 1983, cu părinții săi, Charles și Diana. Ultima vizită a efectuat-o în 2011.

Cei doi au călătorit în 2012 în Singapore, Malaezia, Insulele Solomon și Tuvalu, reprezentînd-o pe regina Elisabeta a II-a în anul în care și-a sărbătorit jubileul de diamant.

În cadrul turneului, William și Kate vor avea diferite întîlniri, vor participa la acțiuni de binefacere, vor omagia cultura locală și vor lua parte la ceremonii comemorative.

Vizita familiei princiare a relansat dezbaterea asupra viitorului monarhic al Noii Zeelande, fostă colonie britanică, apoi dominion înainte să devină stat suveran în 1947. Actualul premier, John Key (conservator), apreciază că este puțin probabil să aibă loc o schimbare 'în viitorul apropiat', afirmînd că monarhia se bucură în țara sa de o susținere solidă. Însă Don McKinnon, fost vicepremier, și el conservator, a afirmat la sfîrșitul săptămînii trecute că este 'inevitabil' ca Noua Zeelandă să devină republică.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?