X 
Eurovision stiri: 514
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4004

La Chişinău va avea loc întrevederea reprezentanţilor politici ai Chişinăului şi Tiraspolului

31 mar. 2014,, 13:00   Societate
2852 0
Foto: nr.ru
Marţi va avea loc întrevederea reprezentanţilor politici ai Chişinăului şi Tiraspolului în procesul reglementării transnistrene, Eugen Carpov şi Nina Ştanski. Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la Biroul pentru Reintegrare din cadrul Guvernului Republicii Moldova, întrevederea va avea loc la oficiul din Chişinău al Misiunii OSCE.

Potrivit comunicatului, în cadrul întrevederii se vor discuta subiecte ce ţin de pregătirile pentru următoarea rundă de negocieri, preconizată pentru 10-11 aprilie la Viena.

Săptămîna trecută acest subiect s-a discutat în cadrul vizitei la Chişinău şi Tiraspol a reprezentantului special privind reglementarea conflictului transnistrean al preşedintelui în exerciţiu al OSCE, Radojko Bogojevic. La finele vizitei, reprezentantul OSCE şi-a exprimat speranţa că "situaţia din regiune nu va afecta negocierile privind reglementarea transnistreană".

Oficialul a remarcat că în cadrul vizitei s-au discutat subiecte ce ţin de pregătirea următoarei runde de negocieri în formatul "5+2".

Totodată, şefa delegaţiei Transnistriei în cadrul negocierilor, ministrul Afacerilor Externe al autoproclamatei RMN, Nina Ştanski, nu a exclus că, în legătură cu situaţia complicată din regiune şi "blocarea Transnistriei", runda de negocieri poate fi amînată.

Întrevederea la Tiraspol a lui Eugen Carpov cu Nina Ştanski, preconizată pentru săptămîna trecută, a fost amînată la iniţiativa Chişinăului.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?