X 
Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4053

PCRM insistă asupra unei anchete de serviciu

27 ian. 2014,, 17:00   Politică
5368 4
Foto: noi.md
Deputaţii comuniști din Comisia pentru economie, buget şi finanţe susţin că politica bugetar-fiscală, aprobată în grabă la finele anului trecut, a scos la iveală, în prima luna de la intrarea ei în vigoare, un şir de neclarităţi, contradicţii şi decizii incorecte, se menționează într-un comunicat de presă al PCRM.

Vicepreşedintele comisiei, deputata Oxana Domenti, atrage atenţia asupra faptului că lacunele din politica bugetar-fiscală sînt rezultatul multiplelor încălcări de procedură în procesul de dezbatere şi votare a legii.

Potrivit deputaţilor din partea PCRM, preşedintele Comisiei pentru economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă, a introdus unilateral, din numele întregii comisii, în lectura a doua, mai multe amendamente şi modificări. Unele dintre aceste modificări nu se referă la anul 2014, ci la anul 2013 sau au un caracter retroactiv pe 10 ani.

„În special, aceste modificări se referă la datoriile fiscale ale companiei „Glorinal”, impunerea cu TVA a rezidenţilor portului liber Giurgiuleşti. Acelaşi scenariu, chipurile „din numele comisiei”, a fost folosit şi în cazul modificărilor taxelor locale, avansarea modificărilor legate de permisiunea de a introduce în ţară deşeuri periculoase, finanţarea de către persoanele fizice din contul impozitului datorat bugetului a organizaţiilor neguvernamentale şi cultelor religioase. Rămîn dubioase încă un şir de modificări, promovate prin aceeaşi metodă”, a declarat Oxana Domenti.

În concluzie, deputaţii PCRM consideră necesară pornirea unei anchete de serviciu privind procedura de aprobare a politicii bugetar-fiscale şi revizuirea acestui document.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?