Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Procedura de stabilire a cursului oficial al leului a fost modificată. Vezi ce s-a schimbat

3 ian. 2014,, 10:40   Societate
4328 0
Foto: noi.md
Banca Naţională a Moldovei (BNM) aplică, de la 1 ianuarie 2014, o procedură modificată de determinare şi de difuzare a cursului oficial al monedei naţionale faţă de valutele străine. BNM a plasat astăzi pe pagina sa oficială Regulamentul privind stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc faţă de valutele străine, cu modificările operate la mijlocul lunii noiembrie, informează NOI.md cu referire la MOLDPRES.

Cursul oficial leului moldovenesc faţă de dolarul SUA va fi determinat de banca centrală în baza informaţiei privind volumele de vînzare-cumpărare la vedere şi de cursurile aplicate de băncile licenţiate şi BNM la tranzacţiile în cauză. Operaţiunile la termen şi cele swap (cu răscumpărare) nu vor fi luate în calcul. Cursul oficial al leului în raport cu dolarul SUA se determină automat.

BNM nu va mai întocmi şi semna buletine informative privind cursul oficial, fapt care semnifică, respectiv, sistarea eliberării copiilor buletinelor. Cursul oficial al leului moldovenesc faţă de valutele străine pentru data curentă va fi publicat (nu mai devreme de ora 16.00 a zilei în care se calculează cursul oficial) pe pagina-web oficială a Băncii Naţionale a Moldovei.

De asemenea, datele în cauză vor fi difuzate băncilor licenţiate prin intermediul Sistemului Automatizat de Plăţi Interbancare (SAPI) sau prin alte mijloace.

Informaţia referitoare la cursul oficial al leului moldovenesc valabil în ziua curentă va fi disponibilă la telefonul (robot) indicat pe pagina-web oficială a Băncii Naţionale a Moldovei.

Banca Naţională a Moldovei va comunica în scris informaţia privind cursul oficial al leului moldovenesc faţă de valutele străine doar în baza demersurilor scrise parvenite de la persoanele fizice şi juridice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?