Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4022

În timpul sesiunii de primăvară-vară, deputaţii au adoptat 216 acte legislative

29 iul. 2013,, 12:46   Politică
2337 2
Foto: kommersant.md
În timpul sesiunii de primăvară-vară, deputaţii au adoptat 216 acte legislative, dintre care 143 de legi şi 73 de decizii.

Potrivit Agenţiei "Infotag", care face trimitere la datele oferite de Parlament, în total, aleşii poporului au înaintat şi examinat 341 de iniţiative legislative.

În timpul sesiunii de primăvară-vară, liberal-democraţii au înregistrat 72 de iniţiative legislative, dintre care 37 au fost aprobate. Următorii în listă sînt democraţii. Ei au propus spre examinare 62 de proiecte, dintre care 36 au fost aprobate. Comuniştii au propus spre examinare 31 de iniţiative, 13 fiind adoptate. Liberalii au elaborat şi propus spre examinare 29 de proiecte legislative, dintre care 7 au fost aprobate. Din cele 16 iniţiative înaintate de neafiliaţi, niciuna nu a fost aprobată. Guvernul a înaintat Parlamentului spre aprobare 84 de acte, Biroul permanent al Parlamentului – 32, preşedintele – 13.

Cele mai multe întrebări şi interpelări au venit din partea deputaţilor fracţiunii Partidului Comuniştilor (PCRM). Oficial, aceştia au formulat 55 de interpelări şi au adresat 49 de întrebări.

În timpul sesiunii, au fost desfăşurate 38 de şedinţe ale organului legislativ. În aceeaşi perioadă de timp, comisiile parlamentare de profil s-au întrunit în 251 de şedinţe. De cele mai multe ori s-au întrunit membrii Comisiei juridice, numiri şi imunităţi – 37 de ori. Cele mai puţine şedinţe au avut membrii Comisiei pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică – 21.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?