Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 510

Donald Trump vrea încetarea programului Loteria Vizelor

1 noi. 2017,, 21:00   Externe
2014 0

Președintele american Donald Trump a criticat miercuri sistemul Loteria Vizelor practicat de SUA, considerînd că acest program susținut de adversarii săi democrați este cauza atentatului de la New York soldat cu opt morți, și a cerut instituirea unui sistem de acordare a vizelor ''pe bază de merit'', informează agențiile Reuters și DPA.

''Teroriștii au venit în țara noastră prin așa-numitul 'Program al Loteriei Vizei Diversității', o frumusețe a lui Chuck Schumer'', liderul democraților din Senat, a scris Trump pe Twitter. ''Vreau un sistem pe bază de merit'', a punctat el mai departe. ''Luptăm din greu pentru o imigrație bazată pe merit, să terminăm cu Sistemele Loteriei Democrate'', a mai scris Trump în postarea pe rețeaua de socializare, citat de Agerpres.

Presupusul autor al atentatului terorist comis marți la New York a fost prezentat de mass-media ca fiind Sayfullo Habibullaevic Saipov, cetățean uzbec, 29 de ani, care a sosit în SUA în 2010 și figura în evidențele poliției pentru două delicte rutiere. El a comis atacul cu o camionetă cu care a lovit bicicliști și trecători în Manhattan, omorînd opt persoane, dintre care șase străini, și rănind alte 11.

În fiecare an, Departamentul de Stat american acordă printr-o loterie un număr limitat de vize pentru cetățenii unor state cu o rată redusă a imigrației în SUA. Beneficiarii programului ''Viza diversității'', numit uneori și loteria cărții verzi, primesc și permis de reședință permanentă în SUA.

Începînd din anul 1995, circa 50.000 de persoane — din mai multe milioane de solicitanți — au primit viză de intrare în SUA prin acest program care a fost promovat de congresmanul Chuck Schumer, în prezent lider al minorității democrate din Senatul american.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?