X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

A fost stabilită data ședinței Comitetului parlamentar de asociere RM-UE

25 oct. 2017,, 08:31   Politică
2670 2

O delegaţie a Parlamentului va participa la cea de-a cincea reuniune a Comitetului parlamentar de asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, care va avea loc la Strasbourg în perioada 25-26 octombrie.

Potrivit Serviciului de presă al Parlamentului, Legislativul va fi reprezentat de vicepreşedintele Parlamentului, copreşedintele Comitetului, Iurie Leancă, deputaţii Igor Vremea, Sergiu Sîrbu, Gheorghe Mocanu şi Oxana Domenti.

Agenda Reuniunii include următoarele subiecte: schimb de opinii cu privire la cooperarea RM-UE şi stadiul actual al implementării Acordului de Asociere, precum şi realizarea reformelor sectoriale, cum ar fi cooperarea în sectorul energetic, reforma administraţiei publice, comerţul şi chestiuni aferente comerţului, serviciile financiare şi situaţia curentă în sistemul bancar, respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în special libertatea mass-media, reforma sistemului electoral. De asemenea, vor avea loc discuţii cu privire la acordarea asistenţei macro-financiare Republicii Moldova de către UE. Un alt subiect, care urmează a fi abordat în cadrul reuniunii, ţine de angajamentul proeuropean al Republicii Moldova în contextul Summit-ului Parteneriatului Estic din 24 noiembrie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?