Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Lavrov cere statelor din Golf să-și îmbunătățească relațiile cu Qatarul

30 aug. 2017,, 19:30   Externe
2626 0

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov, aflat miercuri în vizită la Doha, le-a cerut statelor din Golf să-și îmbunătățească relațiile cu Qatarul, relatează DPA.

La 5 iunie, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU), Bahreinul și Egiptul au rupt relațiile diplomatice cu Qatarul pe care îl acuză că are legături cu organizații extremiste și se apropie de Iran, marele rival al Riadului. De asemenea, aceste țări au impus o serie de sancțiuni micului emirat din Golful Persic care a respins toate acuzațiile, afirmînd că adversarii săi caută să-i pună 'sub tutelă' politica sa externă.

Lavrov a afirmat la Doha că problema ar putea fi rezolvată de Consiliul de Cooperare al Golfului, din care fac parte majoritatea țărilor din Golful Persic, a relatat presa oficială rusă.

Șeful diplomației ruse s-a aflat de asemenea în vizită în această săptămînă în Emiratele Arabe Unite și Kuweit pentru discuții la nivel înalt avînd drept scop rezolvarea crizei din Golf. Kuweitul are rolul de mediator în această dispută.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan, secretarul de stat american Rex Tillerson și ministrul de externe german Sigmar Gabriel au efectuat și ei vizite în Qatar pentru a ajuta la dezamorsarea crizei diplomatice.


La rîndul său, ministrul de externe din Qatar, Mohammed bin Abdel-Rahman, a salutat eforturile Rusiei și a declarat că țara sa este în favoarea găsirii unei soluții în fața acestei crize cît mai curînd posibil, a informat agenția de presă Tass.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?