Eurovision stiri: 515
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4005

Google a primit un ultimatum drastic: Are la dispoziție trei luni de zile

21 iun. 2013,, 12:26   Ştiinţă şi IT
2728 0
Foto: realitatea.ro
Franţa a dat Google un termen de trei luni să modifice politica privind folosirea datelor personale ale utilizatorilor, pentru a evita să fie amendată, şi a avertizat că alte cinci ţări se vor alătura demersului până la sfârşitul lunii iulie, transmite Bloomberg.

Operatorul celui mai accesat motor de căutare pe Internet din lume încalcă legislaţia franceză pentru că "împiedică utilizatorii să ştie cum sunt folosite datele lor personale şi să aibă un control asupra folosirii acestora", se arată într-un comunicat al Comisiei Naţionale pentru Computere şi Libertăţi Civile (CNIL).

Instituţia cere Google să respecte legea franceză referitoare la protejarea datelor.

"Franţa, Spania, Marea Britanie, precum şi Germania vor lua săptămâna viitoare o decizie oficială pentru începerea unor proceduri punitive împotriva Google, iar un al doilea val va veni din partea Italiei şi Olandei, până la sfârşitul lunii iulie", a declarat Isabelle Falque-Pierrotin, preşedinte al CNIL.

Google se confruntă cu investigaţii în Europa din cauza modificărilor operate în scopul armonizării politicilor în domeniul confidenţialităţii datelor pentru peste 60 de produse, efectuate anul trecut.

Autorităţi de reglementare din întreaga lume au cerut în scris Google, în această săptămână, să fie contactate de companie şi în legătură cu ochelarii inteligenţi, Google Glass.

"Politica noastră în domeniul vieţii private respectă legislaţia europeană şi ne permite să creăm servicii mai simple şi mai eficiente. Colaborăm pe deplin cu autorităţile implicate în protejarea datelor şi vom continua să o facem", a declarat Al Verney, purtător de cuvânt al Google la Bruxelles.

CNIL a cerut Google să explice utilizatorilor de ce colectează informaţii, pentru ca aceştia să înţeleagă procesul prin care trec datele lor personale, să îi informeze mai bine în legătură cu politica sa în acest domeniu şi să definească perioadele de păstrare a acestor date, care nu trebuie să depăşească timpul necesar scopului pentru care au fost selectate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?