Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Marea Britanie va continua să ajute Moldova în crearea Zonei de Liber Schimb cu UE

2 aug. 2017,, 11:40   Economie
1798 1

Republica Moldova și Marea Britanie vor reexamina, în contextul viitoarei ieșiri a celei din urmă din componența Uniunii Europene, un șir de acorduri semnate la nivel bilateral și cel al UE, dar partea britanică va continua să acorde părții moldovenești asistență în implementarea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ZLSAC) cu UE.

Acest subiect a fost discutat în cadrul unei întrevederi susținute de către viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Moldovei Daniela Morari cu şeful adjunct al Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Neil Martin, relatează NOI.md.

Potrivit unui comunicat al MAEIE, discuția s-a axat pe dinamica relaţiilor Moldovei cu Regatul Unit, prin prisma agendei de integrare europeană, dar şi cum urmează a fi prioritizate subiectele de interes comun urmare a deciziei Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană.

Totodată, în cadrul discuțiilor au fost identificate pentru termen scurt şi mediu acordurile bilaterale şi cele semnate la nivelul UE care necesită revizuire; au fost primite asigurări că asistenţa venită din partea Marii Britanii pentru implementarea ZLSAC nu va suferi modificări structurale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?