Transnistria stiri: 1383
Eurovision stiri: 510

Un grup de lucru va verifica dacă teste la BAC corespund programei şcolare

12 iul. 2017,, 10:13   Societate
2930 0

Ministerul Educaţiei va crea un grup de lucru care va verifica dacă teste de bacalaureat corespund programei şcolare.

Despre aceasta s-a discutat marţi, la şedinţa Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media.

Vicepreşedintele Comisiei, deputatul Partidului Socialiştilor, Vlad Batrîncea, a spus că aproape 100% din absolvenţii gimnaziului susţin examenul la matematică, în timp ce examenul de bacalaureat îl promovează doar jumătate din absolvenţii liceului.

"Mulţi profesori de matematică spun că testele nu corespund programei şcolare. De acelaşi lucru se plîng şi cei care susţin examenul repetat, care afirmă că testul se deosebeşte complet de cel de anul trecut", s-a indignat el.

Directorul Agenţiei Naţionale pentru Curriculum şi Evaluare, Anatol Topală, este convins că testul la matematică corespunde programului de studii. Datele statistice arată că 82% din absolvenţii de liceu promovează acest examen.

"Problema constă în faptul că din numărul total al candidaţilor la bacalaureat, 20% reprezintă cei care au picat testul în anul precedent, iar 20% sînt elevii din colegii. Statistica arată că, în licee, 85% din copii promovează toate examenele, la colegii - doar 48%, iar dintre cei care susţin repetat examenul - doar 18%. Totodată, condiţiile de susţinere a examenului de bacalaureat sînt mai obiective şi mai serioase decît la absolvirea gimnaziului", a explicat el.

Potrivit viceministrului Educaţiei, Lilia Pogolşa, problema elevilor de la colegii constă în faptul că, afară de programa şcolară,e i mai studiază discipline de specialitate.

Ea a menţionat că o problemă serioasă în organizarea examenului de bacalaureat este o singură comisie se ocupă de întocmirea testelor, de verificarea lucrărilor şi de verificarea contestaţiilor.

Pogolşa mai spune că sistemul de transformare a punctajului obţinut în notă este unul subiectiv, căci pentru a primi o notă de 5 este necesară obţinerea doar a 25% din punctaj.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?