X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Modificarea pragurilor electorale limitează drastic drepturile alegătorilor – declarație

3 mai. 2013,, 11:02   Politică
2749 0
Foto: trm.md
Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte este profund îngrijorată de situația politică din țară și face apel către deputați să nu utilizeze modificările la sistemul electoral în calitate de monedă de schimb în cadrul tîrgurilor politice.

Abrogarea legii privind sistemul electoral mixt și modificarea pragurilor electorale „va limita drastic drepturile electorale ale alegătorilor, dar și ale concurenților electorali. Astfel, aceasta ar putea conduce la o eventuală excludere din viața politică a mai multor partide politice pentru care cetățenii și-au dat votul. Comisia de la Veneția recomanda încă în 2008 Republicii Moldova să coboare pragul electoral pentru partide politice de la 6% la 4%”, se arată într-o declarație a CCALC.

În aceste condiții, Coaliția constată că starea de instabilitate din Parlamentul Republicii Moldova și incapacitatea de a forma o majoritate stabilă, precum și promovarea intereselor înguste de partid ale unor actori politici, periclitează interesele naționale ale R. Moldova, destabilizează viața social-politică și îndepărtează R.Moldova de vectorul european.

”Coaliția solicită partidelor politice reprezentate în Parlament să identifice soluții constructive și de durată pentru înlăturarea conflictelor politice cu care se confruntă și să nu pună în pericol instituțiile și procesele democratice din Republica Moldova”, se mai scrie în declarație.

Amintim că, ieri, PCRM a înregistrat la Secretariatul Parlamentului un proiect de lege care propune modificarea pragurilor electorale de la 4% la 7% pentru partidele politice, de la 7% la 9% pentru blocurile electorale formate din două partide și de la 9% la 11% pentru blocurile electorale din trei și mai multe partide politice.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?