X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Angajatele băncii au furat bani ca să-și cumpere Ferrari

24 mar. 2017,, 03:00   Externe
3792 0

Managerii pentru lucrul cu clienții din cadrul Sberbank, Moscova, au fost reținuți fiind suspectați de escrocherie în proporții deosebit de mari.

Despre aceasta anunță ”Komersant” cu trimitere la unele surse.

Colaboratoarele, care sînt surori, au cumpărat dintr-un salon auto un Ferrari a cărui preț depășea șapte milioane de ruble.

Anchetatorii consideră că cu doar cîteva zile înainte, ele au extras de pe contul unui client 40 de milioane de ruble. Acești bani au fost transferați, se pare, pe conturile a trei firme de o zi, după care au ajuns în mîinile suspectelor, menționează publicația.

Totodată, conform unor date neconfirmate, fetele planificau să fure pînă la 4 miliarde de ruble. Acum anchetatorii investighează, dacă suspectele au avut sau nu complici. Potrivit unor informații, în afară de ele două, au mai fost audiați și alți colaboratori ai Secției de creditare și directori de firme pe contul cărora au fost depistate sursele financiare.

Conform publicației, Mariam și Tamilla Dadîșev, în vîrstă de 26 și, respectiv, 22 de ani, activau în sectorul responsabil pentru deservirea business-ului mic, dar în diferite direcții ale Sberbank-ului. Împotriva celor două surori a fost inițiat un dosar penal pentru escrocherie în proporții deosebit de mari.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?