Eurovision stiri: 518
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1427

Vina pentru Brexit o poartă conducerea ''neputincioasă și birocratică'' a UE

27 dec. 2016,, 00:00   Externe
2208 0

Președintele Cehiei, Milos Zeman, și-a reafirmat în mesajul de Crăciun refuzul de a primi în țara sa ''migranți musulmani'' și a criticat elita ''neputincioasă și birocratică'' ce conduce Uniunea Europeană, transmite AFP.

''Primirea migranților musulmani, dificil de integrat pe teritoriul nostru, ar presupune crearea unui amestec cultural care ar favoriza eventuale atacuri teroriste (...) Astăzi aproape nimeni nu se mai îndoiește de legătura dintre valul migrator și atacurile teroriste'', a spus președintele ceh.

''Din acest motiv mă opun ideii conform căreia ar fi bine să primim în următorii doi ani pe teritoriul nostru circa 6.200 de migranți pe o așa-numită bază voluntară, care este aproape același lucru ca și cotele obligatorii'', a explicat el în continuare.

Milos Zeman s-a pronunțat în schimb pentru ''ajutorarea migranților în țările lor de origine sau în statele vecine'' acestora, fiind de asemenea favorabil acordării de asistență pentru Italia și Grecia, statele europene aflate în prima linie a valului migrator.

Referindu-se la decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană, președintele ceh consideră că pentru această evoluție ''cea mai mare parte a vinei o poartă actuala conducere a UE, care este absolut neputincioasă și birocratică, fapt care se află la originea îndepărtării cetățenilor de instituțiile UE''. Această conducere ''nu este capabilă nici măcar să îndeplinească o sarcină fundamentală ce-i revine, să protejeze frontiera externă a UE'', a completat el.

Milos Zeman, care se află la putere din 2013, este cunoscut pentru comentariile sale anti-islamice și criticile sale dure la adresa politicii porților deschise pentru refugiați a cancelarului german Angela Merkel. Este de asemenea vazut ca un aliat al Rusiei.

Dar a fost și singurul președinte din UE care și-a manifestat deschis susținerea față de Donald Trump în timpul campaniei electorale americane. După ce Trump a câștigat scrutinul prezidențial, ei au avut o convorbire telefonică în cursul căreia viitorul președinte american l-a invitat pe Zeman să efectueze o vizită în SUA.

Guvernul de la Praga a anunțat ulterior că Trump a acceptat la rândul său invitația de a vizita Cehia. Prima soție a lui Trump, Ivana, s-a născut în orașul Zlin din fosta Cehoslovacie.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?