Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

BERD intenționează să ofere Moldovei 80 milioane de euro pentru susținerea sectorului privat

22 feb. 2013,, 15:49   Economie
3227 0
Foto : gazeta.ru
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare intenționează să ofere Republicii Moldova 80 milioane de euro pentru a sprijini businessul mic și mijlociu, creditele ipotecare, leasingul, dezvoltarea produselor de asigurare. Se preconizează că chestiunea alocării acestor fonduri va fi examinată la o ședință a Consiliului de Administrație al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare la 16 aprilie. Fondurile BERD vor fi, de asemenea, utilizate pentru emiterea de datorii subordonate și sindicalizate, precum și pentru realizarea unor investiții mici în capitalul acționar. Resursele vor fi furnizate prin intermediul instituțiilor financiare – parteneri ai BERD.

Fondurile alocate de Banca Europeană vor contribui la dezvoltarea în Republica Moldova a creditării afacerilor mici și mijlocii, creditelor ipotecare, finanțării vînzării cu amănuntul, dezvoltării produselor de leasing și de asigurare etc. Se preconizează că o îmbunătățire ulterioară a eficienței operaționale și majorarea volumelor finanțării oferite de BERD instituțiilor financiare partenere din Republica Moldova, va permite creșterea concurenței și, conform așteptărilor, va contribui astfel la creșterea eficienței, inovațiilor și orientării către client. Banca va contribui la consolidarea capacității de creditare a sectorului financiar din Moldova, la o asigurare a unei finanțări pe termen mediu și pe termen lung mai eficiente ale întreprinderilor mici și mijlocii, prin împrumuturi și produse de leasing.

În 2012, BERD a oferit 94 de milioane de euro pentru implementarea a 13 proiecte în Moldova. În general, din 1992 pînă în prezent, Banca a implementat în Moldova 92 de proiecte în valoare de 713 milioane de euro. Fondurile au fost alocate pentru finanțarea diverselor sectoare ale economiei naționale, în special sectorul bancar, infrastructura, agricultura, energetica și altele.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?