Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Boțan: R. Moldova trebuie să rămînă sub monitorizarea Consiliului Europei

29 ian. 2013,, 16:43   Politică
4446 0
Foto: hotnews.md
Republica Moldova trebuie să rămînă sub monitorizarea Consiliului Europei. De această părere este analistul politic de la Asociaţia pentru Democraţia Participativă, Igor Boţan, care susține că de fiecare dată „cînd ajunge vorba despre scoaterea monitorizării, Republica Moldova intră, într-un fel de criză”.

Despre aceasta, Boțan a discutat în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă. Analistul crede, că deși Moldova încearcă să scape de circa 18 ani de monitorizarea CE, acum nu este momentul potrivit din cauza incidentului din Pădurea Domnească și consecințele de după.

„În prezent Republica Moldova trece iarăşi prin criza instituţiilor democratice. De-a lungul anilor, ne-am convins, că aceste clivaje, pe care le avem în ţara noastră, produc tensiuni“, a declarat Igor Boţan pentru sursa citată.

Solicitat de NOI.md, specialistul în relații RM cu UE, Valeriu Ostalep, susține într-un fel declarațiile lui Boțan. Acesta se arată convins că Moldova va rămîne sub monitorizarea CE încă minim doi ani.

„Sînt convins, că vom rămîne și în continuare sub monitorizare. Este de ajuns să facem cunoștință cu regulile impuse de CE pentru a ieși de sub această monitorizare, este vorba de stabilitatea instituțiilor democratice, despre respectarea drepturilor omului, despre funcționalitatea structurilor de drept, pe care încă nu le-am îndeplinit”, a declarat pentru NOI.md, Ostalep.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?