Noutăţi

Diordita

Dreptul la eternizarea personalităţii lui Alexandru Diordiţă revendicat de finanţişti
4 mar. 2015,, 16:45  
Dreptul la eternizarea personalităţii lui Alexandru Diordiţă, revendicat de finanţişti Finanţiştii din Moldova revendică dreptul la eternizarea personalităţii lui Alexandru Diordiţă. Potrivit agenţiei "Infotag", la iniţiativa lui Valeriu Chiţan, fost ministru al Finanţelor, un grup de finanţişti s-a adresat autorităţilor municipiului Chişinău cu o scrisoare deschisă, în care solicită ca st
Cutiile instalate pe strada pietonală au fost criticate de societatea civilă
25 feb. 2015,, 10:00  
Cutiile instalate pe strada pietonală au fost criticate de societatea civilă Au ascuns cablurile de telecomunicaţii în cutii care semănau cu sicrie, iar reacţia societăţii civile nu a întârziat să apară. Vorbim despre cutiile instalate pe strada pietonală. Internauţii au glumit la greu pe seama soluţiei de la Spaţii Verzi gândind că acestea vor servi drept bănci. Internauţii
Pe strada pietonală urmează să fie scos pavajul deja montat FOTO
12 sep. 2014,, 10:47  
Pe strada pietonală urmează să fie scos pavajul deja montat (FOTO) Lucrările de amenajare a zonei pietonale de pe strada Diordiţa din centrul capitalei se apropie de final: pavajul este aproape montat şi sînt instalate felinarele. Însă pavajul urmează să fie demontat pentru a planta copaci. În pofida numeroaselor critici cu privire la tergiversarea reconstrucţiei, repre
Primăria Strada pietonală e gata apoape
26 mar. 2014,, 17:24  
Primăria: Strada pietonală e gata!... apoape Construcţia străzii pietonale Alexandru Diordinţa este finalizată în proporţie de 70%, afirmă cei din Primărie. Autorităţile municipale, însă nu au putut spune cînd strada va fi dată în exploatare, însă afirmă că precis anul acesta, dar nu mai degrabă decît peste trei luni. Potrivit surselor de la Primăr
Diordita
Eurovision stiri: 514
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4005