Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

O undă tractoare capabilă să controleze fulgerele, dezvoltată de cercetătorii australieni

14 noi. 2020,, 02:00   Ştiinţă şi IT
10402 0

O echipă internaţională de cercetători a conceput o tehnologie laser capabilă să controleze locul în care fulgerul loveşte solul, informează agenţia Xinhua.


Echipa internaţională condusă de cercetători de la Universitatea Naţionala Australiană (ANU) şi de la Universitatea din New South Wales (UNSW) din Canberra a anunţat joi că a dezvoltat tehnologia cu undă tractoare laser capabilă să controleze calea şi direcţia fulgerului înainte ca acesta să atingă solul.

Importanta reuşită are potenţialul de a reduce riscul de incendii catastrofale pe teritoriul Australiei, multe dintre acestea fiind declanşate de fulgere care lovesc solul în zonele cu vegetaţie afectată de secetă.

Vladlen Shvedov, de la Facultatea de cercetare în domeniul fizicii din cadrul ANU, coautor al studiului, a declarat că modul de funcţionare al fasciculului laser oglindeşte procesul întâlnit în cazul fulgerului, creând o cale pentru direcţionarea descărcărilor electrice către "ţinte sigure".

"Experimentul a simulat condiţii atmosferice similare cu cele întâlnite în cazul fulgerelor reale", a declarat el, citat într-un comunicat. "Ne putem imagina un viitor în care această tehnologie ar putea induce descărcarea electrică de la fulger, ajutând la ghidarea acestuia către ţinte sigure şi la reducerea riscului de incendii catastrofale", a precizat cercetătorul.

Undele laser captează microparticulele de grafen din atmosferă, creând condiţiile necesare pentru transmiterea electricităţii de-a lungul traiectoriei sale.

Andrey Miroshnichenko de la UNSW Canberra, unul dintre coautorii studiului , a declarat că, pe lângă prevenirea incendiilor de vegetaţie, această tehnologie ar putea permite totodată controlul la scară microscopică a descărcărilor electrice pentru aplicaţii medicale şi în cadrul proceselor de producţie.

"Avem un fir invizibil, un stilou cu care putem scrie cu lumină şi putem controla descărcarea electrică până la aproximativ o zecime din lăţimea unui fir de păr uman", a explicat el.

"Aplicaţiile medicale variază de la bisturiul optic pentru îndepărtarea ţesutului canceros la tehnici chirurgicale neinvazive", a explicat el.

"Suntem abia la începutul procesului de descoperire a ce ar putea însemna această tehnologie complet nouă", a precizat cercetătorul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?