În cadrul rubricii de astăzi, vă invităm să-i cunoașteți pe Iacov Gribinenco și pe Stanislav Binicovschii, doi tineri actori care au făcut parte din echipa de producție a filmului documentar ”Între Prut și Nistru”.
Potrivit lui Iacov, care este producătorul filmului și cel care a luptat pentru ca istoria strămoșilor să fie cunoscută de publicul larg, spune că totul a început de la o poveste a bunicului său.
”Cînd eram mic, bunicul mereu îmi povestea istoria unei rude care în anii Celui de-al Doilea Război Mondial a fost trimis pe front să lupte. Însă la un moment dat, după cîteva luni, a revenit acasă și și-a mințit soția că războiul s-a terminat, după care a plecat înapoi pe cîmpul de luptă și a dispărut. Cînd eram mic, nu înțelegeam de ce bunicul îmi povestește această istorie, dar cînd am crescut, am avut un interes mai mare față de această poveste a familiei mele și am început să mă documentez. Atunci am aflat mai multe detalii despre moldovenii noștri care au plecat să lupte pentru pace și care și-au dat viața pentru ea într-un final”, povestește Iacov.
Tînărul a început să studieze documente, să asculte istoriile oamenilor care au trăit în timpul războiului și au simțit pe pielea lor ce înseamnă să trăiești într-o lume în care nu știi ce se poate întîmpla în următoarea clipă, într-o lume în care îți este frică că poți muri în orice moment.
De aici a pornit totul, de aici începe istoria unor tineri care au avut ambiția să prezinte o altă parte a istoriei. Istoria Celui de-al Doilea Război Mondial, scrisă de oamenii simpli care au simțit gustul amar al luptei pentru pace.
Filmul urmează să fie lansat în luna octombrie.
Adăuga comentariu