X 
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4020

Circa 5000 de producători agricoli au solicitat ajutor financiar de la stat

9 noi. 2022,, 13:30   Economie
1808 0

În 2022, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a atins un nou record de recepționare a cererilor de acordare a subvențiilor post-investiționale.

Astfel, AIPA a recepționat 10830 de cereri de acordare a sprijinului financiar pentru 4917 producători agricoli unici, în valoare de peste 1785,9 milioane de lei, cu 32% mai mult decît valoarea subvențiilor solicitate de producătorii agricoli în anul 2021.

Potrivit agenției, cea mai mare pondere a solicitărilor fiind înregistrate în domeniile pentru investiții în dezvoltarea infrastructurii post recoltare și procesare, valoarea subvențiilor a însumat – 446,82 milioane de lei (810 de cereri), urmat de investițiile efectuate în procurarea tehnicii și utilajelor agricole – 4062 milioane de lei (2976 de cereri), creditarea producătorilor agricoli – 250,33 milioane de lei (4205 cereri), investiții în înființarea/modernizarea plantațiilor multianuale – 193,94 milioane de lei (923 de cereri) și zootehnie – 219,42 milioane de lei (484 de cereri).

În urma estimărilor efectuate referitor la investițiile pe zone geografice, cele mai multe cereri de acordare a sprijinului financiar au fost depuse de producătorii agricoli din Briceni (542 de cereri în sumă de 90,56 milioane lei), Orhei (525 de cereri în sumă de 77,27 milioane de lei), Cahul (521 de cereri în sumă de 80,58 milioane de lei).

De menționat, că pentru anul 2022 valoarea FNDAMR constituie 1750 milioane de lei ce este distribuit pentru alocarea subvențiilor post-investiționale, subvenții în avans, plăți directe per cap de animal și suport financiar (compensații motorină) dintre care, pînă la moment fiind valorificați 1368,0 milioane de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?