Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Agricultorii încă mai pot solicita despăgubiri pentru consecințele secetei

16 sep. 2020,, 16:10   Economie
2162 0

Statul a prevăzut 298 milioane de lei pentru despăgubiri agricultorilor ce au terenuri cu culturi de toamnă, afectate de secetă. Numărul beneficiarilor a fost estimat la 2.385 de agenți economici, iar pînă acum au fost autorizate 924 de dosare.

Astfel, membrii Comisie agricultură și industrie alimentară constată că au mai rămas două zile pînă la încheierea termenului, dar agricultorii nu se înghesuie să depună dosarele, scrie agora.md.

Potrivit datelor prezentate în cadrul ședinței Comisie agricultură și industrie alimentară din 16 septembrie, sînt prevăzute despăgubiri pentru 191,6 de mii de ha de culturi de toamnă. Dintre acestea, grîu de toamnă - 151,6 mii ha, orz -23,5 mii ha, rapiță – 11,6 mii ha, terenuri reînsămînțate – 4,9 mii ha, plantații pomicole - 621 ha, viță de- 90 ha și mazăre - 120 ha.

Potrivit tabelului totalizator sumele ar urma să fie distribuite la 2.385 de agenți economici, care sînt incluși pe 3.189 poziții. Iar suma totală prevăzută de stat este de 298 milioane de lei.

Potrivit raportului prezentat, pînă în prezent AIPA a recepționat 1.485 de solicitări. Acești agenți economici și-au estimat singuri pagubele la 289 milioane de lei, însă membrii comisiei precizează că organele competente sînt cele care vor determina sumele ce urmează a fi distribuite.


Pînă acum, din totalul solicitărilor, au fost autorizate 924 de dosare. Suma cerută de agricultori se ridică la 200,666 milioane de lei, totuși evaluatorii au autorizat suma de 192,4 milioane de lei.

Membrii Comisiei parlamentare constată că au mai rămas două zile pînă la expirarea termenului în care agricultorii pot depune cereri de compensare a despăgubirilor, așa cum data de 18 septembrie a fost determinată drept termen limită prin Hotărîre de Guvern.

„Posibil că nu toți agricultorii vor reuși să depună dosarele”, „Probabil la noi este buna practică ca omul să vină în ultimele două zile”, și-au expus opinia membrii Comisiei Agricultură.

Potrivit lor, urmează ca luni să fie evaluată situația la zi și posibil ca ulterior să fie înaintată o solicitare către Cabinetul de Miniștri pentru prelungirea acestui termen.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?