X 
Transnistria stiri: 1392
Eurovision stiri: 502

"Corona-criză" - intersecția istorică a civilizației noastre

2 iul. 2020,, 18:01   Interviuri
7560 1

Schimbarea viitoare a lumii spre realitatea digitală, în care corona-criza a devenit un punct de neîntoarcere, îngrijorează mințile multor oameni. Sub forma unui interviu, vă prezentăm opinia media managerului site-ului ecology.md, Valeriu Catruc, despre viitoarea digitalizare a lumii.

Valeriu, acum cititorii noștri manifestă un interes întemeiat pentru măsurile cunoscute de digitalizare a lumii noastre anterioare analogice. Ce părere aveți despre această trecere la lumea digitală?

Cunoaștem cu toții epitetele extreme ale nerăbdării oamenilor față de acest fenomen. Cineva numește fenomenul digitalizării drept lagăr de concentrare electronic sau feudalism digital. Dar să convenim ca în conversația noastră să folosim un termen neutru - lumea informațională sau, mai concret, digitală, de exemplu.

Unde ai observat manifestarea acestei treceri la lumea digitală?

Din 1 iulie, în Federația Rusă intră deja în vigoare Legea cu privire la așa-numitul "oraș inteligent". Orașul Moscova trece în întregime la o nouă poziție, unde, de fapt, toți locuitorii săi trec la relații sociale digitale. Au fost extinse împuternicirile administrației orașului și măsurile de intrare a oamenilor în acest mediu digital prin optimizarea activității zilnice și de afaceri a populației urbane. Eu consider că îngrijorarea oamenilor cu privire la această poziție este înțeleasă. În orice schimbare, se vede întotdeauna un pericol, dar acestea sînt etapele dezvoltării. Ideea cheie este că trecerea în lumea digitală este o extensie naturală a dezvoltării anterioare a civilizației noastre. Adică dacă ne vom uita la etapele anterioare de dezvoltare a industrializării, înainte de aceasta a fost urbanizarea, colectivizarea, înainte de asta altceva, și altceva. Mereu au avut loc astfel de procese care alcătuiesc un singur algoritm. Aceasta este o logică a interacțiunii civilizației noastre umane cu natura. Adică, dacă vedem în digitalizare o problemă, atunci această problemă a fost de la începutul dezvoltării civilizației noastre.


Ideea de bază care a dat naștere odată civilizației noastre a fost că omenirea va căpăta fericirea universală atunci cînd va cuceri natura. Natura reprezenta pentru om o forță de nestăpînit, mare, periculoasă, care ar trebui cucerită. Totul a început cu o săgeată, apoi am inventat roata, iar în cele din urmă, am ajuns la această digitalizare. Așa am cucerit mările, oceanele, proprietățile metalelor, electricitatea, sinteza nucleară. Toate acestea reprezintă cucerirea naturii. Acum noi încercăm să cucerim chiar și bolile și moartea. Toate acestea reprezintă un proces de consolidare ulterioară a societății, unde în spatele acestei digitizări se află ingineria genetică, cu ajutorul căreia vor fi editate proprietățile de bază ale organismului. Toate acestea sînt o încercare de a cuceri în continuare natura.

Este normal, în opinia dvs., să cucerești natura?

Ei bine, dacă omul crede că săgeata, roata, robotul, computerul este normal, atunci lumea digitală a relațiilor este, de asemenea, un lucru normal. Acesta este același proces care a fost lansat cu mult timp în urmă. Acesta este același algoritm, numai în finalizarea sa logică - cucerirea completă a naturii. În asta constă esența sa. Să spunem că amenințările pe care le văd oamenii în ea, cu siguranță există. Dar ele au existat întotdeauna, la orice etapă. Nu s-a întîmplat niciodată altfel. În general, iată un astfel de proces. De aceea, toată isteria pe fundalul acestei tranziții, în opinia mea, nu este justificată și rezonabilă. Și multe discuții în cîmpul informativ în jurul acestui subiect, este mai mult rezultatul luptei elitelor. Adică, vechea elită care a trăit pe acul petrochimic discreditează în orice mod noua elită digitală. De asemenea, elita anterioară a discreditat predecesorii săi care au profitat de munca sclavilor și animalelor și așa mai departe. Aceasta este o desfășurare normală a procesului. Critica constructivă a proceselor de tranziție este destul de adecvată. Dar a face panică în legătură cu aceasta este o prostie.

Dar ce reiese din aceasta? Care este algoritmul ulterior de dezvoltare a evenimentelor?

Poți cuceri multe, dar nu cred că omenirea va cuceri lumea. Și dacă omul nu va cuceri boala și moartea, atunci întreaga etapă istorică anterioară de cucerire a naturii este lipsită de sens. Pentru că omenirea nu va ajunge la etapa finală a planului inițial. Și ce dacă omul a cucerit totul, a murit și a fost uitat. Deci, el nu a cucerit principalul.

Deci, acesta e un drum mort al dezvoltării?

Da, eu cred că acest drum este închis. Mai mult decît atît, acesta va fi însoțit de un întreg lanț de cataclisme uimitoare. Omul nu se va opri din acest drum, el va trebui să meargă mai departe, iar mai departe sarcina este imposibilă, în opinia mea. Și, în consecință, ea aduce tot felul de crize: sociale, tehnogene, de mediu. Criză după criză, în încercarea de a le rezolva și de a depăși, omenirea va întreprinde cele mai extreme măsuri. Pînă la faptul că îi vor alunga pe toți pe la casele lor, de exemplu, sau vor cipa pe toată lumea sau vor introduce în om vre-o soluție tehnică. Ar putea recurge și la o intervenție genetică specializată în natura umană, cu rezistență la viruși. Și dacă, de bunăvoie nimeni nu ar accepta acest lucru, atunci în momentele de criză acesta este destul de real. Iar intervențiile genetice vor provoca costuri psihologice și în continuare nu va exista ieșire din tot felul de crize. De aceea, tot acest drum este natural, dar fără capăt.

Dar unde este ieșirea? Unde este ieșirea reală promițătoare pe termen lung din impas?

Fundamental, putem schimba ceva în acest impas, schimbînd ideea inițială că natura trebuie cucerită.

Atunci ce ar trebui să facem cu ea? Ce idee propuneți dvs.?

Există o altă idee că natura este perfectă, superbă și uimitoare. E mai frumoasă decît orice avem. Ea nu trebuie cucerită. Trebuie să ne adaptăm la ea. Trebuie să fim în armonie cu ea.

Aduceți un exemplu de relație armonioasă, mai exact.

Aș putea aduce exemplul bărbatului și femeii. Atunci cînd un băiat și o fată au decis să se căsătorească. El ar trebui să fie supus femeii sau un despot? Nu. Între ei trebuie să existe dragoste. Despre asta e vorba. Nici matriarhat, nici patriarhat, ci armonie. La fel e și aici. O idee alternativă de cucerire a naturii este ideea armonia. Natura poate fi atribuită începutului feminin, iar omul cu conștiința lui și mintea - începutului masculin. Interacțiunea începutului bărbătesc și femeiesc în dragoste, dar nu în cucerire și în supunere. Cum să vă organizați în mod cuprinzător viața în dragostea naturii, oferă ideea de a trăi în Moșia de familie. Această idee dezvăluie în mod cuprinzător calea personală, familială și publică, de stat, începînd cu construirea sa și terminînd cu rezultatul civilizațional global. Ideea descrie procesul educațional, procesul fabricării unor produse ecologice, procesul formării unei culturi a vieții. Toate acestea sînt prezentate într-o interacțiune armonioasă cu natura.

Valeriu, ce părere aveți despre situația istorică a omenirii în acest moment?

Sîntem la intersecția stării evoluționiste. Unde un drum continuă să se îndrepte spre ideea de cucerire a naturii și capătă o formă mai progresivă, eficientă din punct de vedere energetic, chiar și de păstrare a naturii. Ea este, în orice caz, mai prietenoasă cu natura, dar în același algoritm digital. A doua direcție este fundamental diferită de prima și se caracterizează printr-o atitudine armonioasă față de natură. Ambele aceste căi se vor dezvolta în paralel. Ele nu vor încurca una alteia. Mai mult decît atît, ele se vor ajuta chiar reciproc.

Pur și simplu una din aceste drumuri este fără sfîrșit. El se va dezvolta pînă la o limită obiectivă. Dar acolo nu există o dezvoltare fără sfîrșit.

Iar a doua ramură a acestei intersecții implică o dezvoltare la nesfîrșit. Și această perspectivă este de foarte lungă durată, de fapt, infinită.

Deci, în opinia dumneavoastră, ce se întîmplă acum, în sensul a ceea ce se numește "corona-criză" în lume? Care este esența acestei agitații ciudate?

Dacă pe scurt și exclusiv la temă, aș spune așa: are loc o tranziție de la epoca petrochimică la următoarea cale tehnologică - informațională sau digitală. Și deoarece societatea este foarte inertă și nu ține pasul cu viteza tehnologiei, toată această poveste, reprezintă stimularea societății la toate nivelurile sociale, spre trecerea mai intensivă la modul logic de formare a societății cu privire la principalul vector de dezvoltare.

În continuare, conform logicii, după era digitalizării, se află era realizării ideii transhumanismului.

Valeriu, noi am dezvăluit detaliat cauzele și desfășurarea digitalizării prin supunerea naturii. Cum credeți, în lumea noastră, în actualele noastre interacțiuni sociale, unde s-a manifestat ideea de a supune lumea?

Problema digitalizării și tot ce decurge din ea este foarte vastă. Are dimensiuni extrem de mari. Da, ea poartă în sine toate pericolele care neliniștesc societatea. Dar în actualele noastre interacțiuni sociale, ideea de a supune natura s-a manifestat în temelia umanismului.

Știința modernă discreditează religiile. Religiile se pun reciproc ”sub semnul întrebării”. Dar omenia nimeni nu o pune ”sub semnul întrebării”. Adică, umanismul este acel program, care dirijează conștiința tuturor și a fiecăruia. Nimeni nu dirijează programul umanismului, la concret. Nu există o persoană concretă, interesată de el. Toate celelalte idei nu-s totale în aceeași măsură, căci ele dirijează conștiința doar a unei anumite părți din masa de oameni.

În conștiința socială modernă, umanismul, adică omenia, este valoarea supremă. Ce poate fi mai presus ca omenia?

Anume aici se ascunde principala intrigă. Anume în omenie. Teza de bază a umanismului susține că omul este principala valoare în această lume. Se afirmă că viața omului prevalează, toate celelalte joacă un rol secundar de creare a confortului pentru viața omului. În ce măsură are de suferit natura distrusă de om pentru crearea paradigmei de confort în formă de cadillac, canapea sau dulap, nu mai contează. Pentru că teza principală este umanismul.

Și dacă omul este prioritar, se subînțelege că restul contează mai puțin. Noi ne-am deprins să judecăm cu aceste categorii. Filozofii noștri, în timp ce își elaborează doctrinele, încă mai determină ce este primar: materia ori energia. Aceeași întrebare despre primatul găinii sau a oului, atrage noi participanți. Dar de fapt, e o întrebare absurdă.

La fel și ideea umanismului, în imaginile ei, a construit răspunsul la întrebare: viața omului primează, iar natura este secundară. Resursele enorme ale planetei Pămînt s]nt secundare. Predestinația lor este doar crearea confortului pentru viața omului. Și poate natura să sufere enorm în urma acestei forme a conștiinței umane, totul se încadrează în conștiința actuală și în doctrinele umanismului.

Nu vă pare că timpul corectează îndeplinirea programului de umanism?

Eu cred că îndeplinirea programului de umanism este impecabilă în toate și în orice timp. La baza tuturor proceselor, sociale și individuale, stă ideea umanismului. Eu s]nt om, eu s]nt principalul, mie îmi este permis!

Există oare o alternativă demnă ideii umanismului, așa de clară și populară în prezent? Că doar noi am fost educați duă principiile umanismului, creștem și ne dezvoltăm cu aceste imagini.

Eu mă imaginez pe mine însumi, iată corpul meu. Să ne imaginăm plămînii mei, eu sînt plămîn. Dar aerul – nu mai sînt eu.

Iată pielea mea, acesta-s eu. Dar soarele care o încălzește, nu-s eu. Apa, pe care o beau, nu-s eu.

Dar în realitate, eu nu exist fără aceste lucruri din afară. Eu formez cu ele un tot întreg. În cele mai profunde stări ale conștiinței mele, eu mă simțeam așa, de parcă aș fi fost și soare, și apă, și aer. Și eu mai am și corpul, cu ajutorul căruia mă pot atinge, pot simți mirosurile și auzi sunetele. Și corpul este doar o parte din mine. Și tot ce este în afara lui, tot eu sunt. Eu și habitatul meu sîntem echivalenți. Pentru că formăm un tot întreg. Pentru că fericirea mea, sănătatea, întregul meu potențial este consecința habitatului meu.

Eu nu despart externul de internul. Nu poate exista o prioritate în extern sau în intern. Oferind prioritate internului sau externului, noi ne prejudiciem pe noi înșine. Pierdem.

Reiese, că chestiunea priorităților nu este corectă. Ea nu trebuie să existe în general. Nici în filozofie, nici în ideologie, nici în știință.

Ea nu trebuie să existe în principiu!

Dar toată lumea o tot abordează. În fiece clipă a vieții, oamenii se întreabă ce este prioritar. La ce bun, cum credeți?

Însăși abordarea problemei priorității lansează un proces, în care ne apare o dorință excesivă. În ideea umanismului, spre exemplu, omul poate ucide animale pentru a se distra. Este un exces. Adică, omul capătă libertatea de a trata propria prioritate, cu tot ce reiese din aceasta.

Valeriu, credeți că omul e la fel ca toate celelalte – animalele, plantele și pietrele?

Sigur că nu. Omul are un alt rol, nu cel de supremație. Omul este unica ființă capabilă să influențeze întreaga materie. Toate celelalte forme de viață nu influențează materia. Ele există în interiorul programelor lor. Și doar omul poate modifica aceste programe. Spre exemplu, veverița nu poate influența și ieși de sine stătător din programul său.

Altul este sensul existenței omului. Acest sens este responsabilitatea totală. Responsabil fiind, tu nu poți face abuzuri, nu-ți poți însuși ceva în baza dreptului de supremație. Responsabil fiind, tu nu dispui de resursa care revendică teza umanismului. Și nu dispui de îndreptățire – pentru confort.

Responsabilitatea presupune o povară suplimentară pentru om. Spre deosebire de umanism, ea nu oferă prerogative pentru ceva obscen, corupt. Dar creierul nostru este uimitor! Însă ce poate face el fără restul corpului? Iată de ce nici măcar supremația creierului nu există în om, înțelegeți?

Care-s formele de realizare a acestei responsabilități, în opinia Dvs.? Aduceți un exemplu.

În înțelegerea mea, atitudinea omului în raport cu toate formele vieții trebuie să fie ca atitudinea lui în raport cu copiii săi. Fiind matur, suprem, deștept e ușor să lovești în orice altă formă a vieții. Dar nu este demn!

Comportamentul demn și responsabil, cu înțelegerea tuturor detaliilor, etapelor și urmărilor ce rezultă din acțiunile și deciziile omului. Adică, dacă eu am decis să iau un cățel, eu trebuie să mă gîndesc cum va crește el, cum se vor naște puii lui. Eu trebuie să țin cont de întregul ciclu și toate particularitățile vieții lui de cîine, pentru a le înscrie armonios în ciclul comun al lumii. Iată aceasta este realizarea responsabilității.

Detaliat, această idee nouă se va realiza pe parcurs. Dar principiul îl pot exprima clar. Omul primează nu în sensul permisivității, dar în cel al responsabilității.

Cum înțelegeți Dvs. că, personal, progresați în acest program al responsabilității?

Viața mea, la fel ca și viața tuturor vietăților de pe glob, este intervalul dintre naștere și moarte. În acest interval noi cu toții folosim resursele planetei noastre. Ei bine, eu urmăresc permanent propriul meu progres în programul responsabilității, și mă întreb: Eu aduc mai mult folos ori daune? Pot eu ucide un număr de copaci pentru a-mi construi o casă? Pot, pentru că în această casă se vor naște copiii mei, pentru că în această casă locuiesc eu, care aduc mult folos copacilor. Anume acest raport contează - acțiunile concrete în raport cu natura, oamenii, stihia. Eu nu numai ucid, eu mai și nasc, sădesc păduri, nasc copii, sporesc viața pe planetă.

Privind la actuala ”corona-criză”, eu văd o manifestare strălucită a ideii umanismului, în care viața omului este primordială. Nu contează că oamenii nu se mai mișcă, că au devenit marionete, că nu mai aduc folos societății și lor înșiși. Principalul e să păstrăm viața. Viața omului este cea mai de preț. Dar este o absurditate. Valoros este intelectul omului, capabil să schimbe natura. Anume el trebuie trezit sub presiunea acestei crize.

Anna Kunț

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?