X 
Transnistria stiri: 1391
Preşedintele stiri: 4025

Controlul total asupra omenirii: adevăr ori ”teorie a conspiraţiei”?

14 apr. 2020,, 18:00   Analitică
26317 9

Măsurile restrictive, impuse din cauza coronavirusului, diferă de la o ţară la alta. În acest context, Republica Moldova urmează strict recomandările OMS – noi pur şi simplu nu avem o altă experienţă.

Undeva se aplică amenzi pentru o plimbare prin parc, undeva poliţiştii aplică persoanelor ieşite în stradă lovituri cu bastonale de cauciuc, undeva, înainte de a ieşi din propria casă, trebuie să expediezi respectivelor autorităţi un sms cu indicarea scopului ieşirii şi să obţii permisiunea. Aşa sau altfel, drepturile şi libertăţile omului, care mai ieri păreau inalienabile, au fost limitate semnificativ. Dar vor dispărea aceste restricţii odată cu scoaterea carantinei?

Zeci ”de ce?”

Orice persoană cu judecată logică şi critică îşi poate pune tot felul de întrebări. De ce au fost restricţionate anume activităţile care întotdeauna au fost considerate utile în de fortificarea imunităţii – plimbările în parc, activităţile sportive pe stadion, mişcarea, obţinerea oxigenului şi a vitaminei D? De ce este salutat ceea ce slăbeşte maxim imunitatea şi sănătatea - şederea neîntreruptă între patru pereţi, cu riscul de a obţine muşchi vlăguiţi, o inimă slăbită, respiraţie greoaie, intestine leneşe, acutizarea bolilor cronice (inclusiv diabetul, astmul, hipertensiunea), depresii şi căderi nervoase?

De ce o familie cu copii nu are voie să meargă cu maşina într-o pădure, unde în apropiere nu există alţi oameni, dar să munceşti în construcţii, în imediata apropiere de colegii de muncă şi fără careva mijloace de protecţie, se poate ?


De ce pe timpul sutiaţiei de urgenţă şi a carantinei vodca poate fi comercializată, iar cărţile – nu?

De ce, ieşind în stradă, oamenii sănătoşi trebuie să-şi pună o mască, dacă medicii înşişi susţin că virusul se transmite prin atingerea obiectului infectat?

De fiecare dată, astfel ”de ce” apar tot mai multe.

Un şir de analişti presupun că în spatele măsurilor de combatere a pandemiei se ascunde un experiment nemaivăzut asupra oamenilor. Cineva îi învaţă să execute ordine prosteşti şi care congtravin logicii, pentru a le dezbate ce a mai rămas din judecata logică şi a-i transforma într-o turmă docilă şi uşor de dirijat.

Aşadar, autorii unor publicaţii cred că oamenilor li se insuflă intenţionat frica. Dar cine şi în ce scop o face? Se vehiculează mai multe versiuni. Una dintre acestea - că se încearcă stabilirea unui control total asupra omenirii. Alta se reduce la faptul, că se urmăreşte reducerea semnifiativă a populaţiei planetei. În prealabil – aducerea oamenilor la starea în care ei nu vor mai avea capacitatea de a se împotrivi.

Sîntem prea mulţi?

Economistul şi analistul geopolitic Peter Koenig, colaborator ştiinţific la Centrul de studiere a globalizării din Montreal, în articolul ”Planul de reducere a Pămîntului ID2020” scrie: ”După ce pandemia a fost declarată oficial, următorul pas ar putea fi – tot la recomandarea OMS sau a unor anumite ţări – ”vaccinarea forţată” supravegheată de poliţie şi/sau forţele armate. Cei care vor refuza vor fi sancţionaţi (amenzi şi/ori puşcărie – şi oricum vaccinaţi forţat)”.

Dacă, spune el, vaccinarea forţată chiar va avea loc, oamenii nici nu vor şti ce tip de coctail a fost adăugat la vaccin. Koenig nu exclude, că acest vaccin poate deveni un ucigaş lent, care va acţiona doar peste ani. Sau o molimă, care va ataca doar următoarea generaţie. Sau un remediu care afectează creierul. Sau un genom care face ca femeile să fie infertile. Dar, crede el, asta mereu se va face în scopul instaurării controlului deplin asupra populaţiei şi în scopul reducerii ei numerice.

În continuare cercetătorul scrie că în paralel cu vaccinarea poate fi introdus un nanochip, fără ştirea persoanei vaccinate. ”Chipul poate fi încărcat, la distanţă, cu datele dvs. personale, inclusiv conturile bancare – banii digitali. Da, banii digitali – aceasta îşi doresc „ei”, pentru ca dvs. chiar să nu vă mai puteţi controla sănătatea şi alte date intime, dar şi veniturile şi cheltuielile proprii. Banii dvs. vor putea fi blocaţi sau răpiţi – cu titlul de „sancţiuni” pentru un comportament greşit, pentru mişcarea contra curentului. Puteţi deveni un simplu rob la stăpîn”.

Autorul publicaţiei atenţionează asupra recentei expresii a doctorului Tedros, director general OMS, despre faptul că noi trebuie să ne mişcăm în direcţia banilor digitali, deoarece bancnotele şi monedele fizice pot transmite boli, în special epidemice – cum ar fi coronavirusul.

Programul ID2020

Ce reprezintă acel program, despre care vorbeşte Koenig şi care îl alarmează în aşa măsură? În publicaţiile sale el vorbeşte detaliat despre aceasta.

”Noi înaintăm spre starea totalitară a lumii. Este parte a Agendei ID2020. Aceşti paşi, care se presupune a fi făcuţi în prezent, erau pregătiţi demult, inclusiv prin modelarea computerizată a coronavirusului la 18 octombrie 2019 în Centrul medical John Hopkins din Baltimore, care are ca sponsori Forumul economic mondial (FEM) şi Fondul Bill şi Melinda Gates”.

Kenig susţine că Bill Gates este unul dintre apărătorii principali ai vaccinurilor pentru toţi, în special în Africa, şi un adept important al reducerii populaţiei. ”Reducerea populaţiei este unul dintre scopurile elitei FEM, a Rockefeller-ilor, Rothschild-ilor, Morganilor şi a altora. Scopul este reducerea numărului de oameni care (o elită anume) vor putea trăi mai mult şi mai bine graţie resurselor reduse şi limitate oferite mărinimos de Mama-Terra”, - scrie autorul.

După care relatează despre esenţa programului ID2020. ”Este o alianţă de parteneriat public-privat, inclusiv agenţiile ONU şi societatea civilă. Este un program de identificare electronică care utilizează vaccinarea generalizată ca platformă pentru identificarea digitală. Programul foloseşte operaţiile existente de înregistrare a naşterilor şi a vaccinărilor pentru a da nou-născuţilor identificarea digitală biometrică portativă şi stabilă. AGVI — Alianţa Globală de Vaccinuri şi Imunizare — se identifică pe propriul web-site ca un parteneriat global în sfera sănătăţii cu organizaţii din sectorul privat şi public, care activează în domeniul ”imunizarea pentru toţi”. OMS susţine AGVI, parteneri şi sponsori principali fiind, desigur, corporaţiile farmaceutice”.

În cadrul întrunirii la nivel superior din septembrie 2019, întitulată „Trecerea la o identificare bună” (”Rising to the Good ID Challenge”), Alianţa ID2020 a decis să-şi desfăşoare activitatea în anul 2020, decizie confirmată de FEM în ianuarie 2020 la Davos. ”Faptul că ID2020 este implementat la începutul ca ceea ce OMS numeşte pandemie, este o simplă coincidenţă? Ori pandemia este necesară pentru a „desfăşura” nişte programe distrugătoare ID2020?”, se întreabă autorul.

Koenig ajunge la concluzia că, în spate stă urmărirea dură şi severă prin panicarea provocată artificial – în aşa măsură, încît oamenii să strige: ”Ajutaţi-ne, vaccinaţi-ne, scoateţi poliţia şi armata în numele securităţii noastre”. Sau, chiar dacă disperarea socială nu va ajunge atît de departe — autorităţile UE şi SUA vor putea lesne să declare stare militară de asediu în scopul ”apărării sănătăţii oamenilor”. De facto, Centrul de control al morbidităţii din Atlanta a şi elaborat directive dictatoriale dure în interesul ”asistenţei medicale urgente”.

”Poate că ne aflăm doar la începuturile realizării ID2020, care include vaccinarea forţată, reducerea populaţiei şi controlul digital total asupra tuturor, în drum spre Ordinea Mondială Unică şi hegemonia financiară globală”, concluzionează trist cercetătorul canadian.

În ajunul noului echilibru mondial

Şi savantul rus Valentin Catasonov, doctor în economie, îi ţine isonul lui Peter Koenig. Propria versiune a evenimentelor el a oferit-o în articolul ”Va deveni oare vaccinul împotriva coronavirusului o metodă de nimicire a omenirii?”.

Potrivit lui, îngrijorarea mondială provocată de pandemia de coronavirus este continuarea planului de îndeplinire a sarcinilor elitei globale, formulate altă dată în rapoartele Clubului roman. Multitudinea acestor sarcin se reduce la patru puncte:

  1. reducerea globală a populaţiei, aducerea ei la nivelul „optim” de 1 miliard de oameni;

2) deindustrializarea economiei (”construirea societăţii postindustriale”);

3) erodarea suveranităţilor de stat;

4) crearea, pe ruinele statelor naţionale, a unui guvern mondial chemat să dirijeze nemijlocit populaţia planetei.

”Această isterie, pandemia, are menirea să încheie procesul de reducere a rămăşiţelor democraţiei şi a libertăţilor, început la 11 septembrie 2001 – scrie Catasonov. – Nimeni dintre cetăţeni nu trebuie să fie sigur că nu este purtătorul sau victima coronavirusului. Autorităţile, în scopul asigurării ”fericirii şi securităţii” societăţii, trebuie să acţioneze reieşind din prezumţia că fiecare cetăţean poartă în sine virusul ucigaş. Populaţia va fi supusă unui control total”. Şi apoi explică cum anume va fi efectuat acest control.

  1. Controlul asupra stării de sănătate. Introducerea analizelor şi testelor obligatorii. Consolidarea întregii informaţii medicale despre om într-o bază centralizată de date. Prin intermediul acestei informaţii se va face atribuirea persoanei la un anumit grup (va funcţiona un sistem de rating social, similar celui care este creat acum în China).
  2. Controlul asupra circulaţiei. Este posibilă limitarea şi interzicerea circulaţiei nu doar peste hotare, dar şi în interiorul ţării. Intrarea şi ieşirea din ţară va fi restricţionată dur. Poate, mai dur chiar ca în URSS altă dată. Ieşirea din ţară va fi posibilă doar la prezentarea certificatelor speciale despre faptul că persoana a fost vaccinată obligator.
  3. Controlul asupra contactelor persoanei cu alţi oameni.
  4. Controlul asupra comportamentului persoanei la locul de muncă şi în timpul liber, inclusiv obţinerea informaţiei despre pasiunile ei, obiectele pe care le atinge.

„Argumentul coronavirusului” poate face ca implantarea microchipurilor să fie forţată, autorităţile vor tinde să cuprindă întreaga populaţie cu acest mijloc tehnic de control.

După care, presupune savantul rus, va apărea şi profilaxia pandemiilor virale. În opinia sa, aceasta va include două momente.

  1. Tineretului îi vor fi predate activ ”Bazele activităţii vitale sigure” (AVS).Aproapefărăîndoială, după actuala pandemie –isteria AVS va deveni disciplina principală; de dragul ei vor fi reduse orele de limbă maternă, literatură, matematică. Elevii vor învăța despre viruşi, ei vor studia istoria universală a pandemiilor, vor căpăta deprinderi de izolare de lumea înconjurătoare.
  2. În scopuri de profilaxie vor fi utilizate vaccinuri. Noi ne-am obișnuit că vaccinarea este o chestiune benevolă. În societatea epocii coronavirusului, ea va deveni obligatorie.

Catasonov este sigur că acum crearea şi producerea vaccinurilor este controlată de elita globală. Şi iarăşi este pomenit Bill Gates: ”Vaccinurile sînt elaborate de laboratoarele patronate şi finanţate de Fondul Bill şi Melinda Gates. Miliardarul Bill Gates este cunoscut ca forndator al companiei Microsoft, dar azi el nu mai este asociat cu businessul computerelor. Acum el apare ca un „activist civic” care este „îngrijorat de sănătatea populaţiei planetei” şi de faptul că numărul oamenilor este prea mare. Încă acum doi ani au apărut materiale despre faptul că ”Bill Gates finanţează posibilitatea apariției unor noi pandemii în lume”. Iar reducerea populaţiei la miliardul „de aur” poate avea loc din cauza coronavirusului, dar a „antidotului”, respectivului vaccin” scrie autorul studiului.

El nu crede în versiunea precum că coronavirusul a fost creat ca armă a distrugerii directe a omenirii. Dar admite că vaccinul contra acestui virus deja există şi degrabă va ieşi pe neprins de veste, prezentat ca salvator al omenirii. ”El trebuie să nimicească cele şapte miliarde de oameni „în plus”, după care pe panetă va rămîne „miliardul optim”, calculat de înţelepţii Clubului roman.

Va urma scena de încheiere a penultimului act al istoriei mondiale. Hotarele de stat, care au creat iluzia suveranităţii şi a izolaţionismului, vor fi demontate într-o clipă. Culisele istoriei mondiale vor cădea şi pe scenă va apărea guvernul mondial. Sub conducerea sa – închisoarea mondială formată din numeroase blocuri şi saloane create sub flamura combaterii coronavirusului. Se va instaura noua ordine mondială, „mai perfectă” decît cea arătată de George Orwell în antiutopia „1984”.

Dar cu asta, în opinia doctorului rus în economie, lucrurile nu se vor termina. Pronosticurile sale sună cu adevărat tragic: ”Ultimul act al spectacolului numit „istoria mondială” va fi sosirea antihristului, care va ocupa fotoliul şefului guvernului mondial şi va cere ca locuitorii închisorii mondiale să i se închine ca unui dumnezeu. Scenele tragice ale ultimului act au fost reproduse în ultima carte a Sfintei Scripturi, Revelaţiile lui Ioan Teologul (Apocalipsa)”.

Chestiunea banilor

Irina Muhina, candidat în fizică şi matematică, specialist în domeniul inteligenţei artificiale, crede că toate aceste fenomene au apărut din cauza banilor. Ea a vorbit despre aceasta într-un interviu acordat unui canal rusesc. ”Ei trebuie să ducă la bun sfîrşit procesul globalizării aşa cum a fost el preconizat de stăpînii banilor. Iar ideologia transumanismului este ideologia acestor fluxuri financiar-speculative. Adică, omul nu este suficient de bun pentru a trăi într-o lume a tehnologiilor, de aceea el trebuie îmbunătăţit. Şi transumanismul propune să fim îmbunătăţiţi prin intemediul chipurilor, prin crearea bioroboţilor. Adică, prin oprice metode, pentru ca omul să corespundă acelei lumi tehnologice, pe care deja au născocit-o alfa-globaliştii”.

Acum, în opinia ei, are loc procesul resetării lumii în scopul divizării ei în zone de influenţă. De exemplu, cea a influenţei monetar-financiare. ”În forma în care FRS a ţinut-o un secol, nu se mai poate. Patru trilioane de dolari au fost tipăriţi, e ceva nemaivăzut. Ei vor accepta orice. Acum ei vor sufla aer în aceast balon. Pentru că situaţia actuală evoluează în aşa fel, încît companiile tehnologice bancare care au creat această caracatiţă, nu ştiu ce să facă cu oamenii vii – dacă anterior era proletariatul, acum oamenii devin în plus. Din cele 7,5 miliarde, 80% dintre oamenii apţi de muncă se pot pomeni şomeri, în caz că va începe desfăşurarea scenariului pregătit de alfa-globalişti”.

Dar, în opinia I. Muhina, nu toate elitele naţionale au acceptat. China deja s-a întremat. China, Japonia, Malaezia şi alte ţări din Asia dispun de un capital de producere real. Adică, au nevoie de oameni reali.

Teritoriul raţiunii sănătoase a cuprins şi unele ţări din spaţiul postsovietic.

În căutarea unor noi sensuri

De bună seamă, poate că nu totul este atît de desperat şi scenariul pregătit pentru noi poate fi oprit? Cercetătorii exprimă un optimism foarte rezervat în această privinţă.

Iată cum îşi încheie savantul canadian Peter Koenig una dintre publicaţii: ”Dar la orizontul acoperit de nori întunecaţi se vede o mica doseală argintie. Aceasta ar putea fi conştiinţa, trezită prin miracol, a masei critice, capabile să pună capăt acestei situaţii. Deşi noi, s-ar părea, ne aflăm departe de o asemenea minune, undeva într-un colţ ascuns al creierului nostru mai avem o scrînteie de conştiinţă. Avem capacitatea spirituală de a renunţa la calea dezastruoasă a capitalismului neoliberal occidental şi de a susţine solidaritatea, compasiunea, dragostea reciprocă, dar şi pentru societatea noastră. Ar putea fi unica posibilitate de depăşire a impasului şi de evitare a fatalităţii lăcomiei egocentrice a Occidentului”.

Irina Muhina mai crede că oamenii înşişi trebuie să decidă în ce măsură pot fi controlaţi. ”Dacă lumea va fi resetată, megapolisurile se vor contracta. Oamenii vor trece cu traiul în orăşele mici, la sol, unde vor supravieţui în regimul unor comunităţi, a gospodăriei naturale. Cele mai bune şanse le au ţările în care s-a păstrat cultura manufacturii”, spune ea.

În opinia I. Muhina, occidentalilor le va fi mai dificil – ”lipsiţi de shoping, de posibilitatea de a merge în cluburi şi restaurante, ei au pierdut sensul vieţii. În America, a scris o cunoştinţă de-a mea, pentru a avea hîrtie igienică ei pot renunţa la drepturile lor şi ale copiilor lor, pot accepta chipizarea totală şi şederea acasă”.

De aceea, susţine Muhina, noi înşine trebuie să căutăm acum noi sensuri. ”Sensul vieţii este cel care îl face pe om să acţioneze, îi conferă o anumită energie necesară oricărui sistem pentru a funcţiona. De aceea, dacă aceste sensuri vor fi găsite în poporul rus, care la sigur încă nu le-a pierdut din memoria genetică, dacă vom restabili legătura dintre generaţii, vom mai avea o şansă”.

Dacă reflecţiile ei sînt corecte, atunci are speranţe şi Moldova, care la fel a păstrat şi memoria genetică, şi modul de viaţă tradiţional, şi afinitatea cu ogorul.

Vladislav Bordeianu

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?