Conform datelor Comisiei Europene (CE), către mai 2019, țările membre ale UE vor fi nevoite să mai primească încă 50 de mii de imigranți “vulnerabili”. Va afecta oare problema imigranților și țările Parteneriatului Estic, din care face parte și Republica Moldova?
În iunie curent, 28 de state membre ale UE trebuie să ajungă la un acord universal pe termen lung asupra politicii globale privind migrația, dar UE este în continuare departe de o soluționare solidară a problemei în cauză.
Atitudinea față de imigranți a împărțit Europa în Vest și Est. Țările Baltice, pentru a evita sancțiunile CE, îi acceptă pe toți solicitanții în limitele cotelor stabilite, dar le creează refugiaților condiții ascetice, așa că aceștia se grăbesc să părăsească aceste țări cît se poate de repede. Iar Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia și Austria refuză categoric să primească refugiați musulmani și cer stoparea discuțiilor privind repartizarea lor. Ele consideră că scopul UE trebuie să fie oprirea imigranților la hotarele externe ale Uniunii, inclusiv prin construirea lagărelor pentru refugiați în afara UE.
La finele lunii martie, comisarul european pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos, anunța pe Twitter că în anul 2017 numărul cererilor de azil în UE s-a redus cu 50% comparativ cu anul 2016 și a atins nivelul anterior crizei. Conform datelor Eurostat, anul trecut au fost depuse cca 650 de mii de solicitări de azil în țările UE, în timp ce în 2016 numărul acestora era de peste 1,2 milioane.
UE a reușit să stopeze valul de migrație în februarie-martie 2016, după ce liderii europeni au convenit să închidă traseul balcanic de migrație, să consolideze protecția hotarelor externe ale UE și să încheie un acord cu Turcia, care este țara de tranzit pentru majoritatea absolută a refugiaților din Orientul Apropiat. Totuși, ONU nu exclude pericolul unui nou val de migrație spre Uniunea Europeană. În cadrul unui interviu pentru săptămînalul german Die Zeit, directorul executiv al Programului alimentar mondial ONU, David Beasley, a declarat că acesta ar putea fi provocat de situația degradantă din lagărele pentru refugiați din Africa și Orientul Apropiat.
În septembrie 2015, UE aflat în apogeul crizei imigraționiste, a aprobat cu votul ”majorității largi” programul bienal de reducere a poverii demografice pentru Italia și Grecia – țări în care sosesc pe cale maritimă cea mai mare parte dintre imigranții ilegali. În acest document se menționează că, potrivit cotelor de repartizare, timp de doi ani, în întreaga UE urmau a fi stabiliți 160 de mii de imigranți din țările Africii și ale Orientului Apropiat. Dar către finele programului s-a reușit strămutarea din Grecia și Italia a doar 29 de mii de persoane sau 18% din numărul total. Nu au ajutat nici îndemnurile Bruxellesului (în vara anului 2016, Dimitris Avramopoulos îi implora pe miniștrii de externe din țările UE să grăbească procesul de evacuare a imigranților din lagăre), nici amenințările (Bruxellesul a amenințat cu introducerea sancțiunilor economice contra țărilor nesolidare).
Cei mai inveterați infractori ai politicii de migrare a UE sînt Cehia, Ungaria, Polonia. Cehia a primit doar 12 persoane din cota de 2600 de refugiați și a decis să înceteze. Maghiarii și polonezii nu au primit pe nimeni. Premierul maghiar, Victor Orban, a declarat că, din moment ce Berlinul este gata să invite mii de imigranți, problema refugiaților este una pur germană, și nu europeană. „Noi nu-i considerăm pe acești oameni refugiați musulmani, noi îi privim ca pe niște cotropitori musulmani”, a menționat el.
Polonia a viclenit: Varșovia a spus că este gata să primească refugiați din Ucraina (“noi ne-am implicat enorm în reducerea tensiunilor la hotarele de est ale UE și am primit sute de mii de refugiați din Ucraina”), nu și din țările musulmane.
După care și Slovacia cu Austria au sabotat programul de stabilire a imigranților ilegali. Bratislava a declarat că nu va accepta refugiați musulmani, deoarece “ei nu se pot simți aici ca acasă”, și va permite intrarea în țară doar pentru refugiații creștini, dar și ateiști. Iar Viena a menționat că numai în 2015 autoritățile austriece au primit cca 90 de mii de imigranți, ceea ce este mai mult de 1% din populația țării, deci datoria față de parteneri și-au îndeplinit-o.
Deși oficial Bulgaria nu a renunțat la cotă (1302 locuri), își primea refugiații ”foarte rezervat” și printre primele în Europa a bătut alarma împotriva politicii de migrare a UE. În ianuarie curent, premierul bulgar, Boiko Borisov, a declarat că solicitanții de azil trebuie să intre în UE doar prin punctele oficiale de control la frontieră, iar dincolo de hotarele UE trebuie create zone sigure pentru imigranți.
Iar poziția Bucureștiului oficial în problema dată amintea de un pendul. La început președintele Klaus Iohannis a declarat că țara sa ”sub nicio formă” nu va accepta cotele UE pentru imigranți. Apoi guvernul român a spus că este gata să primească cca 1500 de refugiați în schimbul accesului liber al propriilor cetățeni în zona Schengen. Iar după ce decizia privind cotele obligatorii a fost totuși adoptată, România a spus că ”regretă”, dar este gata să-i accepte pe imigranții care i-au fost repartizați.
În septembrie 2017, jurnalistul și analistul român Ion Cristoiu a scris că, dintre toate țările Europei de Est, doar România a deschis larg porțile pentru refugiații din Africa și Orientul Apropiat, și a exemplificat: Bulgaria a primit doar 50 de refugiați din cota repartizată ei, Austria – 16, Cehia – 12, iar România – 730. Asta în condițiile în care toate aceste țări, cu excepția Bulgariei, sînt mai bogate decît România. În februarie curent, s-a dovedit că, în perioada anilor 2018-2019, România va trebui să primească încă 109 refugiați sirieni aflați temporar în Turcia, deși anterior Bucureștiul oficial a refuzat din nou ”povara migrației” care îi era impusă.
Pe fondalul revoltei deschise a țărilor est-europene, este evident eșecul „Politicii ușilor deschise” pentru imigranți, promovate de cancelarul RFG, Angela Merkel. Nu ajută nici ”biciul”: la finele anului trecut, CE a acționat Ungaria, Polonia și Cehia în judecată. Dar unii deputați în parlamentul ceh au declarat că mai bine ar prefera ieșirea din UE decît primirea refugiaților, iar Ungaria și Slovacia, ca răspuns, au acționat CE în judecată, dat fiind că decizia privind cotele a fost adoptată nedemocratic, în pofida votului de protest.
În decembrie, la summitul din Bruxelles, liderii UE așa și nu au ajuns la un numitor comun în problema dată. Angela Merkel insista pe păstrarea principiului ”solidarității interne” în chestiunile ce țin de criza imigranților, iar “tinerii europeni” din grupul Vișegrad (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia) au ținut partea președintelui CE, Donald Tusk, care, în ajunul forumului, a propus anularea cotelor obligatorii pentru imigranți, deoarece acestea ”s-au dovedit a fi ineficiente” și au creat o confruntare între țările UE.
Planul de salvare a Europei sau Germania este împotrivă
În iunie curent, la întrevederea liderilor țărilor UE urmează să fie adoptată decizia finală privind reformarea “sistemului Dublin”, care reglementează primirea refugiaților de către statele membre UE, și politica durabilă pe termen lung a UE privind politica migrației.
Conform așa-numitului regulament Dublin III, în prezent problema acordării azilului este examinată de serviciile de imigrare ale statului, în care imigrantul a depus prima cerere de azil sau pe al cărui teritoriu a călcat inițial pentru prima oară în UE. Dacă refugiații părăsesc țara dată, ei pot fi întorși înapoi. Însă acum Parlamentul European promovează amendamentele potrivit cărora acordarea azilului va deveni prerogativa țării în care deja locuiesc rudele solicitantului, ceea ce provoacă îngrijorări majore Berlinului oficial.
Guvernul RFG se teme că inițiativa în cauză va provoca un nou val de refugiați și că povara migrației se va majora substanțial pentru țară. Conform propunerilor Parlamentului European, pentru a stabili legătura de rudenie este suficientă o confirmare orală. „Dacă fiecare din cei 1,4 milioane de oameni care au cerut azil în Germania de la 2015 încoace va deveni veriga de legătură pentru alți refugiați, trebuie să vorbim despre cu totul alte dimensiuni decît cele din cazul reunirii familiilor”, a declarat secretarul de stat al Ministerului de Interne al RFG, Ole Schroeder.
Probabil contînd pe respingerea acestor amendamente, în ianuarie curent, Germania a făcut anumite cedări în politica de migrare a UE. Berlinul a dat de înțeles că nu va mai insista asupra repartizării obligatorii a imigranților în UE conform sistemului de cote.
La fel, potrivit „Foii de parcurs” a politicii durabile de migrare, elaborate de CE la finele anului trecut, este preconizată reformarea imediată a sistemului unic de oferire a azilului în UE, consolidarea relațiilor de parteneriat cu țările terțe (inclusiv Turcia), deschiderea căilor de imigrare legală în Europa și asigurarea ”finanțării adecvate” a politicii de migrare. Astfel UE trebuie să fie gata de mobilizarea unor resurse suplimentare pentru Fondul european de ajutor pentru refugiați în Turcia, consolidarea parteneriatului strategic cu Uniunea Africană și membrii ei, elaborarea primului val de proiecte în cadrul Planului investițiilor externe UE și completarea “ghișeului nord-african” al Fondului fiduciar al UE (numai Italia, care suportă povara de bază a fluxului de imigranți ilegali, anul trecut a majorat în repetate rînduri fondurile de ”stimulare a dezvoltării”, prin alocarea continentului african a sumei de 180 de milioane de euro).
„Foaia de parcurs” a CE menționează și necesitatea de a slăbi stimulenții imigrației ilegale, a distruge rețelele criminale de trafic de persoane, a propune o alternativă mișcărilor periculoase prin ”deschiderea căilor sigure și legale pentru cei care într-adevăr au nevoie de protecție ”.
Pentru a atinge aceste scopuri, cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, spre exemplu, propune închiderea așa-numitului traseu libian pentru refugiații din Africa și Orientul Apropiat prin Marea Mediterană. „Oamenii salvați în Marea Mediterană trebuie opriți la hotarul extern al Uniunii Europene prin acordarea ajutorului și trimiterea înapoi. Oamenii vor continua să vină la noi deoarece există sistemul care le permite să plătească transportatorii ilegali și să nimerească în Europa. Contrabandiștii vor obține profituri mai mari, iar Europa va fi supraaglomerată”, a declarat el.
Austria și cele patru țări Vișegrad (Ungaria, Polonia, Slovacia, Cehia), care resping categoric cotele pentru primirea imigranților, impuse de Bruxelles, acceptă să plătească pentru paza hotarelor UE și consolidarea regimului de frontieră în Libia. Ele sînt gata să achite în comun suma de 35 de milioane de euro. Iar Polonia a alocat recent suplimentar 10 milioane de dolari pentru finanțarea proiectelor comune polono-libaneze de asistență refugiaților sirieni care trăiesc în lagărele de pe teritoriul Libiei. Premierul Poloniei, Mateuș Moravetskii, a declarat în cadrul vizitei sale în această țară că Varșovia nu refuză să acorde asistență refugiaților, însă se împotrivește consecvent impunerii cotelor de refugiați de către UE.
Acum o lună, mass-media din Moldova a publicat o informație de rezonanță despre faptul că UE vrea să impună alte țări, inclusiv Moldova, să primească refugiați. Publicația germană Die Welt anunța că CE elaborează o lege specială care ar convinge statele ce nu fac parte din comunitatea europeană să colaboreze în domeniul repartiției și repatrierii refugiaților. Iar cei care vor refuza colaborarea în cauză riscă să se confrunte cu înăsprirea condițiilor de eliberare a vizelor.
Cei de la Comisia Europeană au negat imediat această informație, numind-o “neînțelegere”. De fapt, ei au declarat că era vorba despre proiectul amendamentelor la Codul vizelor, care trebuie să simplifice condițiile de eliberare a vizelor pentru cetățenii care respectă legea și să le înăsprească pentru cei care încalcă legislația UE privind migrația, și că asta nu este deloc legat de refugiați și persoanele care cer azil.
Deși alarma a fost falsă, există totuși anumite tendințe de a implica țările ”patronate” în soluționarea problemelor de migrație ale UE, transformîndu-le într-un ”filtru” pentru imigranți. Încă în 2015 comisarul european pentru probleme de migrație, Dimitris Avramopoulos, a declarat într-un interviu pentru postul italian de radio RaiNews24 că, deoarece Europa suportă cel mai mare val de imigranți de după cel de-al Doilea Război Mondial, ar fi corect ca la soluționarea problemei UE să participe și țările care au semnat Acordul de asociere – dacă își doresc să devină membre cu drepturi depline ale UE.
Ce avem în prezent
Ucraina: în 2015, în or. Iagotin din apropierea Kievului, din granturile UE, ale oficiului Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați și din mijloace alocate de stat a fost construit cel mai mare punct de cazare temporară a refugiaților din această țară. Serviciul de presă al Serviciului de stat pentru Migrare din Ucraina a declarat că centrul dat este destinat nu refugiaților interni din Donbass, ci tuturor refugiaților siliți din străinătate, spre exemplu – sirienilor.
În 2016, Kievul oficial preconiza să cazeze la Iagotin 250 de refugiați sirieni, dar din cauza protestelor locuitorilor, a renunțat temporar. În aprilie 2017, la Iagotin iarăși era fierbinte: naționaliștii ucraineni din partidul „Libertatea” (Свобода), „Sectorul de dreapta” (Правый сектор) și Corpul Naționalist „Аzov” au organizat manifestații de protest împotriva planului autorităților de a deschide în oraș in centru pentru amplasarea refugiaților sirieni. Presa locală scria că refugiații urmau să ajungă acolo la finele anului 2017 – începutul lui 2018.
Belarus: anul trecut ziarul german Tageszeitung scria, сu trimitere la documentele interne ale CE, că UE va aloca Minskului oficial 7 milioane de euro pentru construcția unui șir de centre moderne de amplasare a imigranților în plus față de cel existent deja la Brest.
Centrele de 30-50 de locuri vor corespunde standardelor internaționale și ale UE, și vor fi de două tipuri – deschise și închise. Cele din urmă presupun că refugiații vor fi ținuți acolo pînă la deportarea sau plecarea lor benevolă din Belarus.
Tageszeitung menționa că proiectul de construire a centrelor pentru refugiați a fost precondiționat de finalizarea negocierilor dintre UE și Belarus privind trei acorduri de migrație. Primul preconiza simplificarea condițiilor de intrare a cetățenilor belaruși în spațiul Schengen. Cel de-al doilea – așa-numitul ”parteneriat mobil” – simplificarea eliberării vizelor studențești și de muncă. Conform celui de-al treilea, Belarusul se angajează să preia refugiații care au pătruns în UE de pe teritoriul țării, adică să efectueze readmisia.
MAE din Belarus a confirmat informația publicației germane. „Este vorba despre un proiect comun al părții belaruse și Reprezentanței organizației internaționale pentru migrație din Republica Belarus, realizat în cadrul proiectului „Parteneriat pentru mobilitate”, a declarat șeful Serviciului de presă al MAE, Dmitri Mironcik.
Armenia: la finele anului trecut, șeful Agenției de Stat pentru Migrație a Republicii Armenia, Gagic Eganean, a declarat că în or. Abovean din preajma Erevanului va fi construit un centru pentru imigranții care solicită azil. Costurile construcției ajung la 1,5 milioane de dolari. Proiectarea aparține programului „Sprijinirea Armeniei în gestionarea migrației și a frontierelor”, finanțat de UE.
„Evident, între țările UE există mari controverse în chestiunile ce țin de migrație, deoarece mulți membri UE nu doresc să se confrunte cu provocări serioase și să-și ”salveze” aliații primind fluxurile de imigranți, a comentat decizia dată președintele Organizației Obștești „Dezvoltarea umanitară internațională”, Arman Gucasean. Avem motive să presupunem că UE va căuta susținere și va încerca să înlesnească situația migrației prin ajutorul venit din afară. Aici trebuie să găsim legătura dintre ”statistica” ONU privind imigranții în Armenia și planurile de construire a centrului pentru imigranți în or. Abovean.
Odinioară liniștită, Armenia poate deveni epicentrul celor mai negative urmări din regiune: ea a semnat deja Acordul cu UE, care se va adresa partenerului armean anume cu asemenea probleme. S-ar putea ca țara înghesuită de vecinii săi, care de mulți ani este blocată de statele musulmane, să înceapă a primi imigranți-musulmani și chiar potențiali membri ai ISIS”.
Georgia: în martie trecut, Sebastian Kurz, pe atunci ministru de externe al Austriei, a propus ca în Georgia, care este în așteptarea regimului fără vize cu UE, să fie construit un centru pentru primirea refugiaților arabi – un fel de plată pentru regimul fără vize.
Expertul georgian Mamuca Areșidze a presupus că ideea expusă de șeful austriac de externe a fost, de facto, enunțată la porunca conducerii UE. „Georgia nu este o țară adimensională. Noi și așa am adăpostit mii de refugiați din Irak, Siria, Egipt etc. Știu că, în cazul discuțiilor serioase, ni se vor oferi bani, ni se va spune că lagărul dat îl vor construi și întreține ei înșiși. Totuși, urmările vor fi oricum grave. Eu cred că oricine și orice ne-ar promite, nu trebuie să admitem așa ceva sub nicio formă”, a subliniat Areșidze.
Astfel, în planurile politicienilor europeni de construire a lagărelor pentru refugiați în afara UE, au fost incluse și țările „Parteneriatului Estic”.
În Republica Moldova, deocamdată, este deschis un centru de amplasare temporară a refugiaților pentru 200 de persoane, dar se află acolo nu mai mult de 60-70 de cetățeni străini. El este amplasat în apropierea Aeroportului Internațional Chișinău. Despre deschiderea unor noi centre pentru refugiați încă nu se vorbește, iar Biroul Migrație și Azil al MAE susține că RM nu are nevoie de mai multe astfel de centre.
„În problema amplasării persoanelor strămutate, noi ne orientăm, în special, spre integrarea acestor oameni, pentru ca măcar generația a doua sau a treia de imigranți să nu se opună societății, cum are loc în multe țări europene, spune directoarea Biroului Migrație și Azil, Olga Poalelungi. De aceea, anul trecut s-a decis deschiderea a trei centre de integrare pentru străini – la Chișinău, Cahul și Bălți. Acolo vor studia limba, vor cunoaște particularitățile culturale ale țării, vor cunoaște normele legislative, vor primi asistență în angajarea la muncă etc. Aceste centre vor primi nu numai refugiați, dar și pe toți cetățenii străini care locuiesc în Moldova. Dar sporirea numărului de centre pentru amplasarea temporară a imigranților se va solda cu separarea persoanelor strămutate de societate: merită oare să primim un număr mare de persoane și să nu fim în stare să le «asimilăm», adică să asigurăm integrarea lor? Cred că nu este în interesul nostru.”
Unii experți consideră că, dacă UE va decide să includă pe deplin Moldova în sistemul ”coridoarelor de filtrare”, interesele ei nu vor mai conta. Mai ales că practica arată că în negocierile cu UE Chișinăul oficial foarte rar apără interesele naționale și cedează ușor de dragul asistenței financiare.
În prezent, pe teritoriul Republicii Moldova locuiesc 475 de refugiați și solicitanți de azil. În fond, este vorba despre cetățeni din Siria, Ucraina, Afganistan, Irak, Kîrgîzstan etc. Dintre aceștia 72 au statut de solicitanți de azil, 153 – de refugiat (acest statut este oferit pentru o perioadă nelimitată), 250 de persoane au statut de protecție umanitară (acționează în perioada în care în țara de origine a persoanei strămutate continuă conflictul militar). În total, conform stării de la 1 ianuarie 2018, în RM locuiau 18 723 de cetățeni străini – 8525 de cetățeni cu reședință permanentă, 10198 – cu reședință temporară.
De ce sînt importante ”semnalele” de la Viena
La 1 iulie 2018, Austria (după Bulgaria) va deveni, prin rotație, președinte al Uniunii Europene. Viena a și declarat că nu-și dorește repetarea fluxului haotic de refugiați din Africa și Orientul Apropiat, că în 2015, de aceea prioritatea ei ca președinte al UE o va constitui restricționarea imigrării în UE.
Austria, împreună cu Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia, se împotrivește politicii de migrație promovate de cancelarul german, Angela Merkel. Viena oficială este convinsă că deportarea imigranților ilegali nu va soluționa problema. Poziția autorităților austriece, susținută de mulți dintre ”tinerii europeni”, este următoarea: 1) Conducerea UE trebuie să-o oprească pe refugiații care merg spre Europa înainte ca ei să treacă hotarul și să-i întoarcă din drum, 2) Centrele de primire a refugiaților trebuie deschise în afara teritoriului UE.
„Nu contează unde anume vor fi aceste centre. Contează faptul că ele vor oferi protecție și că persoanele care încearcă să pătrundă ilegal în Europa vor fi întoarse din drum. Aceste centre pot fi amplasate în țări precum Egiptul, Georgia sau în una dintre țările din Balcanii Occidentali”, a declarat cancelarul austriac, Sebastian Kurz.
Deci, în perioada președinției Austriei în UE trebuie să ne așteptăm la promovarea activă a ideii deschiderii centrelor de primire a refugiaților în afara teritoriului UE, la crearea așa-numitelor ”coridoare de filtrare” pentru imigranți și (nu se exclude) la actualizarea tezei “ar fi corect ca la soluționarea problemelor Uniunii Europene să participe și țările care au semnat Acordul de asociere”. “Agenda austriacă” poate fi susținută și de organele de conducere ale UE. Să zicem, de Consiliul Europei, condus de ex-premierul polonez Donald Tusk, un promotor activ al poziției țării sale în mai multe probleme principiale, inclusiv în ceea ce ține de politica de migrare a UE.
Adăuga comentariu