Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Vicepremierul Cristina Gherasimov, în discuții cu oficialii europeni la Bruxelles

7 feb. 21:05   Externe
2241 0

Viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a condus delegația Republicii Moldova la Bruxelles, unde a fost dat startul procesului de evaluare a gradului de conformitate a legislației naționale cu cea a Uniunii Europene.

Reuniunea a inclus discuții cu oficialii Comisiei Europene, care vor munci împreună cu echipa guvernamentală pe parcursul procesului de negocieri. A fost convenit calendarul și detaliile procedurale ale etapei de evaluare a conformității legislației naționale cu acquis-ul comunitar.

De asemenea, viceprim-ministra Cristina Gherasimov s-a întîlnit cu Gert-Jan Koopman, șeful Direcției Generale Vecinătate și Negocieri de Extindere a UE.

Părțile au vorbit despre ultimele evoluții în realizarea celor trei condiționalități, conform raportului Comisiei Europene din noiembrie 2023. Potrivit viceprim-ministrei, un accent deosebit va fi pus pe continuarea reformelor în sistemul judiciar și procesul de deoligarhizare.

În același timp, în cadrul întrevederii, au fost analizate posibilitățile de valorificare a asistenței și expertizei la nivelul Comisiei Europene pentru consolidarea capacităților Biroului pentru integrare europeană, ale echipei de negociatori și ale experților din instituțiile naționale.


0
1
1
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?