X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Un australian a fost salvat dintr-un incendiu de papagalul său, care l-a strigat pe nume de mai multe ori

5 noi. 2020,, 05:00   Externe
4558 0

Un bărbat din Australia a reușit să scape nevătămat dintr-un incendiu datorită papagalului său, care l-a strigat pe nume și a reușit astfel să-l trezească din somn, informează BBC.

Anton Nguyen dormea profund, miercuri noaptea, când casa sa cu două etaje din Brisbane, Queensland, a fost cuprinsă de flăcări. “Am auzit un zgomot puternic, apoi papagalul meu a început să se agite, așa că m-am trezit și am simțit miros de fum. L-am luat repede pe Eric și am ieșit din casă”, a declarat bărbatul.

Până la sosirea pompierilor, casa a fost cuprinsă de flăcări. Timp de peste o oră, patru echipaje s-au luptat cu flăcările. Proprietarul casei, care locuiește singur, a scăpat cu viață. Pentru a-l face atent pe stăpânul său, papagalul a strigat în repetate rânduri “Anton”, conform inspectorului Cameron Thomas. “Au existat detectoare de fum, dar pasărea a dat alarma înainte ca acestea să se activeze”, a precizat acesta.

Cauza incendiului este necunoscută, iar autoritățile australiene au deschis o anchetă în acest caz.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?