Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Trump şi Michelle Obama, cele mai admirabile persoane din SUA

30 dec. 2020,, 20:00   Externe
8349 0

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump şi fosta Primă Doamnă Michelle Obama sînt cel mai admirat bărbat şi cea mai admirată femeie din Statele Unite ale Americii în 2020, conform studiului anual realizat de Gallup, transmite marţi dpa.

Michelle Obama ocupă prima poziţie în acest clasament pentru al treilea an consecutiv, în timp ce Trump a reuşit să-l detroneze pe soţul ei, fostul preşedinte Barack Obama, pentru prima dată în acest an, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.ro.

Astfel, 18% dintre participanţii la studiu au spus că îl admiră cel mai mult pe preşedintele în exerciţiu şi doar 15% l-au pus pe primul loc tot pe Barack Obama, care a fost primul 12 ani la rînd.

Realizatorii clasamentului au consemnat şi o tendinţă la nivel de partizani politici, republicanii afirmând că îl admiră pe Trump, iar democraţii pe soţii Obama.

Pe poziţia a doua în topul celor mai admirate femei din SUA s-a clasat vicepreşedinta aleasă Kamala Harris.


În "top 10" al celor mai admirate femei din SUA au mai intrat vedeta TV Oprah Winfrey, cancelarul german Angela Merkel, reprezentanta Alexandria Ocasio-Cortez, regina Elisabeta a II-a, judecătoarea Curţii Supreme Amy Coney Barrett şi militanta ecologistă Greta Tunberg.

În ce-i priveşte pe bărbaţi, în topul celor mai admiraţi au mai reuşit să intre preşedintele ales Joe Biden, cu 6%, dar şi epidemiologul şef Anthony Fauci (3%), urmaţi de Elon Musk de la Tesla, senatorul Bernie Sanders, Bill Gates, LeBron James (Los Angeles Lakers) şi Dalai Lama, cu cîte 1%.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?