Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Rusia și NASA anunță că prelungesc colaborarea

28 dec. 2023,, 23:01   Externe
1966 0

Rusia şi NASA au convenit asupra prelungirii zborurilor comune către Staţia Spaţială Internaţională (ISS) pînă în 2025, a anunţat joi agenţia spaţială rusă, Roscosmos, informează AFP.

"Pentru a menţine fiabilitatea funcţionării ISS în general" şi pentru a garanta prezenţa a cel puţin unui reprezentant al Roscosmos şi al NASA pe segmentele rusesc şi american ale staţiei, "a fost încheiat un acord cu partenerii americani în 2023 pentru extinderea zborurilor comune pînă în 2025", a indicat agenţia spaţială rusă într-un comunicat, notează Noi.md cu referire la agerpres.ro.

Două acte adiţionale la acordul dintre Rusia şi NASA privind zborurile către ISS au fost semnate în aceste scopuri în lunile iulie şi decembrie din 2023, potrivit aceleiaşi surse.

Rusia şi-a anunţat în iulie 2022 intenţia de a se retrage "după 2024" de pe ISS, unde se află permanent cosmonauţii săi şi unde joacă un rol cheie. Crearea unei noi staţii orbitale ruseşti este prezentată de atunci ca o prioritate de către Roscosmos.

În octombrie, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că primul segment al viitoarei noi staţii spaţiale ruseşti ar urma să fie plasat pe orbită în 2027, promiţînd că Rusia va continua cucerirea spaţiului în ciuda eşecurilor sale recente.


Sectorul spaţial rus, care a fost din punct de vedere istoric mîndria ţării, este afectat de mai mulţi ani de probleme legate de finanţare, scandaluri de corupţie şi eşecuri, precum distrugerea în luna august a sondei selenare Luna-25.

Model al cooperării internaţionale care reuneşte Europa, Japonia, Statele Unite şi Rusia, ISS a început să fie asamblată în 1998. Scoaterea sa din funcţiune era planificată pentru 2024, însă NASA a estimat că staţia spaţială ar putea funcţiona pînă în 2030.

0
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?