X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Peskov a numit drept provocatoare declarația lui Arestovici privind Transnistria

27 apr. 2022,, 14:35   Externe
3216 0

Kremlinul consideră că cuvintele reprezentantului Kievului despre posibila preluare a Transnistriei de către forțele ucrainene sînt destul de provocatoare. Despre acest lucru a declarat jurnaliștilor miercuri purtătorul de cuvînt al Președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov.

"Destul de provocator. Asta este tot ce pot ei spune", a subliniat Peskov, răspunzînd la întrebarea cum comentează Kremlinul cuvintele consilierului șefului biroului președintelui Ucrainei, Alexei Arestovici, precum că Forțele Armate ale Ucrainei, în cazul în care Moldova face solicita acest lucru, pot prelua controlul asupra teritoriului nerecunoscutei Republici Moldovenești Nistrene (RMN).

Luni și marți, potrivit autorităților RMN, pe teritoriul său au fost comise trei acte teroriste. Au fost aruncate în aer două antene ale Centrului de radio și televiziune din Transnistria din satul Maiac, în clădirea Ministerului Securității Statului s-a tras din lansatoarele de grenade. Nu au fost raportate victime.
Anterior, consilierul șefului Biroului Președintelui Ucrainei, Mihail Podoleak, a numit acțiunile Federației Ruse în Transnistria nerecunoscută drept o dorință de a destabiliza situația din regiune.

În același timp, după cum a menționat viceministrul rus de Externe, Andrei Rudenko, Moscova speră că Transnistria nu va fi atrasă în conflictul dintre Rusia și Ucraina, astfel încît Moscova să nu fie nevoită să intervină în soluționarea situației.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, convocată în contextul tensiunilor din stînga Nistrului, că în regiunea transnistreană tensiunile se intensifică.


"În ultimele cîteva săptămîni acolo au parvenit mesaje false despre bombe, urmate de exploziile de ieri. Autoritățile Republicii Moldova urmăresc cu precauție și vigilență evenimentele care au loc pe teritoriul controlat de regimul de la Tiraspol. Analizele noastre, la această oră, arată că există tensiuni între diferite forțe din interiorul regiunii, interesate de destabilizarea situației. Acest lucru vulnerabilizează regiunea transnistreană și creează riscuri pentru Republica Moldova", a spus Maia Sandu.

”Aceste tensiuni se întîmplă pe teritoriul necontrolat de facto de către autoritățile de la Chișinău. Dar acesta este teritoriul Republicii Moldova, iar acolo locuiesc cetățenii noștri. Pacea, apărarea vieții și bunăstării cetățenilor este prioritatea noastră”, a menționat președintele RM.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a pus atacurile teroriste pe seama "forțelor interesate de destabilizarea" în Transnistria. La rîndul său, liderul republicii nerecunoscute, Vadim Krasnoselski, referindu-se la rezultatele preliminare ale anchetei, a declarat că sabotajul a fost efectuat de pe teritoriul Ucrainei și a cerut Kievului conlucrare în cadrul anchetei.

Liderul Transnistriei, Vadim Krasnoselski, adresîndu-se locuitorilor din regiune, i-a îndemnat să nu intre în panică, să nu asculte știri false, zvonuri, bîrfe, insinuări. "Vom păstra pacea în Transnistria. Îi vom găsi și îi vom pedepsi pe toți cei care sînt vinovați de aceste atacuri teroriste", a spus el.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?